Fobiile reprezintă teama exagerată față de o situație, un obiect sau o vietate, nu neapărat realmente înfricoșătoare, și pot influența negativ modul de trai. Spre deosebire de frică, privită ca reacție naturală la ceva ce ne-ar putea face rău, fobia nu are limită. Este o dereglare anxioasă, o nevroză – nu psihoză – în manifestarea căreia suntem conștienți că sentimentele și gândurile care ne încearcă sunt proprii, interioare, nu din exterior. Nu este o boală, însă provoacă simptome asociate cu panica: amețeli, transpirație și tremurat, uscăciune a gurii, greață, dificultăți de gândire, puls crescut, accelerare a bătăilor inimii. Toate acestea induc senzația temporară de emoție copleșitoare și lipsă de control. După trecerea perioadei de criză, cel care a trăit fobia rămâne oarecum rușinat și deprimat.

Fobiile sunt destul de frecvente și mulți oameni suferă de mai multe fobii simultan. Ele pot să apară în copilărie, în legătură cu un anumit eveniment, sau mai târziu de-a lungul vieții, ca urmare a stresului, depresiei sau tot a unui eveniment provocator de panică.

Am ajuns la arahnofobie. Frica de păianjeni. Una dintre cele mai răspândite fobii și cel mai frecvent tip de fobie animală. Denumirea provine din greacă: arachna/arachne, în traducere păianjen/insectă, și phobos/phobia, adică fobie. Una cu origini în timpurile când păianjenii erau asociați cu diferite infecții și boli, mai ales că există specii cu mușcătură otrăvitoare, astfel încât s-a format un răspuns natural de la aversiune (sentimentul primar de repulsie, dezgust) la frică (irațională), în această din urmă situație fiind vorba despre fobia în sine. O frică necontrolată față de păianjeni sau chiar numai de imaginea sau simpla lor menționare, chiar dacă aceste animale nu reprezintă o amenințare pentru mamifere. Conform studiilor în domeniu, unul din cinci bărbați suferă de arahnofobie, numărul fiind mai mare în rândul populației feminine. Per total, arahnofobia afectează între 2,7% și 9,7% din populația lumii. Poate să apară la orice vârstă, dar, ca și în cazul celorlalte fobii prezentate până acum, începe, de obicei, în copilărie și adolescență, iar motivul apariției stă în modul în care funcționează creierul uman.

Cauzele sunt tot în studiu, asemenea fobiilor prezentate până acum. Se pare că frica, asemănătoare cu aceea față de șerpi (ofidiofobia, despre care vom vorbi), este provocată de mișcările păianjenilor, iar reacțiile se pot transmite și dezvolta de la o persoană la alta, ceea ce se numește „frică învățată”. Câtă vreme copiii urmează comportamentul adulților, teama acestora de păianjeni poate fi transmisibilă. Predispoziția este în creștere în cazul unei experiențe traumatizante: suportarea unei mușcături de păianjen. Unele cercetări au în vedere și aspectul cultural, știut fiind că în America de Sud, de pildă, nu se poate vorbi de o teamă față de păianjeni, de vreme ce unii dintre aceștia sunt în meniul localnicilor. În același timp, mulți cercetători sunt de părere că un factor de luat în calcul în apariția arahnofobiei îl reprezintă diferența în structura corpului arahnidelor (clasa de animale din care fac parte și păianjenii) față de cel uman. Cu cât un organism este mai diferit de om (iar arahnidele sunt o specie foarte veche, a fost descoperită, într-o rășină fosilă, o pânză de păianjen datând de circa 100 de milioane de ani), fără modificări semnificative de-a lungul evoluției, cu atât poate provoca o teamă mai mare. Cum spuneam și la claustrofobie, amigdala (centrul emoțional al creierului) înregistrează stimulii care ne pot provoca frică și „sună alarma” când aceștia apar, devenind și mai activă, lobul insular procesează impulsurile senzoriale-emoționale și trimite semnale către amigdală, iar cortexul cingular anterior (creierul limbic) își accelerează activitatea de control al emoțiilor neplăcute. Luând în calcul faptul că fobia față de păianjeni este, în general, moștenită („comportament memorat”, copiat după acela al adulților), caracteristicile cerebrale își arată relevanța în 45% din cazuri.

Simptomele arahnofobiei includ:

– transpirație;

– tremurături ale membrelor;

– confuzie;

– paloare a epidermei;

– senzație de sufocare;

– frisoane sau senzație de căldură;

– sentimentul de pierdere a controlului;

– greață;

– tulburări gastrointestinale;

– ritm cardiac rapid;

– dureri în piept.

Apare, totodată, teama incontrolabilă, amplificată de un sentiment de irealitate, de impulsul de a fugi din situația dată sau chiar de a distruge insecta. Prevenția presupune, ca și în cazul aerofobiei, informarea. Citim și reținem despre păianjeni că sunt, în general, inofensivi. Din 63 000 de specii, doar 2% sunt periculoase. Mai mult de atât, oamenii de știință cercetează posibilitatea folosirii veninului de păianjen pentru a trata accidentul vascular, boli de inimă sau maladia Alzheimer. Așadar, suntem în siguranță dacă îi evităm, avem plasele anti-insecte la geamuri și ușa de la intrare, ne asigurăm că garajul, beciul și podul sunt lipsite de pânze de păianjen etc. Și dacă discutăm subiectul cu cei apropiați (în temeiul că arahnidele nu atacă niciodată intenționat și al datelor pozitive de mai sus), convingându-ne că nu temerile ne conduc pe noi, ci stă în puterea noastră să le gestionăm. Dacă se manifestă, însă, simptome ca cele de mai sus (tremurat, transpirat, inima e pe cale să sară din piept), deci tulburări în funcționarea sistemului nervos autonom, trebuie consultat psihoterapeutul. Este nevoie de tratament:

– terapie de expunere la realitatea virtuală, care înseamnă întâlnirea cu subiectul fobiei într-o lume virtuală, în care este simulată realist situația care provoacă anxietatea, procedeul fiind varianta modernă a mai vechiului procedeu de expunere treptată a pacientului la păianjeni adevărați; cercetătorii au observat că tratamentul prin realitate virtuală este de două ori mai eficace, dacă pacientul găsește tăria să atingă monitorul computerului în timpul sesiunii terapeutice;

– terapia cognitiv-comportamentală (psihoterapia), cu ajutorul căreia sunt înlocuite gândurile negative cu cele raționale;

– destabilizarea sistematică, adică, folosindu-se tehnici de ralaxare, se recurge la confruntarea graduală (de la păianjeni mici la tarantule) cu teama;

– medicația specifică.

Există, desigur, și tehnici de meditație și relaxare utile în tratarea acestei afecțiuni. O alta este metoda grafică, în desfășurarea căreia suferindul de arahnofobie este sfătuit cum să reproducă pe hârtie obiectul fricii lui, astfel încât să o învingă. Apoi, terapia de grup (schimbul de impresii), pentru mai multă încurajare și mai mult suport. Cea mai bună metodă, însă, o reprezintă îmbinarea psihoterapiei (discutarea gândurilor, senzațiilor și simptomelor, explorarea manifestărilor și schimbarea gândirii negative cu una pozitivă) cu medicația. Nu de puține ori, persoanele care au scăpat de această fobie țin, în casă, arahnide. Vorbim, astfel, despre un mecanism de apărare psihologică numit „hipercompensare”, exprimat printr-o poziție dominantă în raport cu factorul dătător de fobie.

În final, să observăm că ne sunt foarte la îndemână și sunt recomandate procedee/mijloace de a ne depăși teama de păianjeni. Unul ar fi ceașca (de ceai, de cafea) personalizată. Cu păianjeni, desigur. Sau tatuajul temporar. Sau cerceii ori broșele cu paianjeni. În acest sens, Ministerul Sănătății din Marea Britanie a mers mai departe, aprobând o aplicație (software interactiv de relaxare) pe telefonul mobil, cu obiective legate de fobii care ajută la o vindecare progresivă. În cazul subiectului acestei săptămâni, sfatul care decurge firesc din această ultimă parte este cât se poate de simplu: Obișnuiți-vă cu imaginea păianjenului!

În farmaciile Medimfarm/Topfarm veți găsi întotdeauna personal cu înaltă competență profesională, care să vă îndrume corect în legătură cu tot ceea ce trebuie să faceți pentru sănătatea dumneavoastră și să vă recomande produsele farmaceutice adecvate.

Vă așteptăm!