Poza produs NEFRIX 25 MG X 25
3601 RON
Cod: W43198002
Producator: ZENTIVA

Descriere


Ce este Nefrix si pentru ce se utilizeaza


Nefrix este un medicament diuretic tiazidic cu actiune de intensitate moderata si este utilizat pentru tratarea urmatoarelor boli:
- edeme  de  origine  cardiaca  sau  renala  (acumulare de  apa  in organism din  cauza  unor boli ale rinichiului sau inimii);
- edeme de origine hepatica (acumulare de apa in organism din cauza unor boli ale ficatului), adesea in asociere cu diuretice care economisesc potasiul;
- tensiune arteriala crescuta, cand se asociaza obisnuit altor medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale crescute;
- diabet insipid central si nefrogen (afectiune a rinichilor care nu mai pot concentra urina).

Acest medicament este un medicament destinat indeosebi adultilor si copiilor cu varsta peste 5 ani.

Nu utilizati Nefrix
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la hidroclorotiazida sau la oricare dintre celelalte componente ale Nefrix;
- daca sunteti alergic (hipersensibil) la alte medicamente tiazide sau la compusi sulfonamidici;
- daca aveti probleme renale grave precum insuficienta renala severa (clearance al creatininei < 30 ml/minut) sau lipsa urinarii;
- daca aveti probleme ale creierului cauzate de o boala grava a  ficatului,;
- la copii cu varsta sub 5 ani, la care se recomanda administrarea de forme farmaceutice adecvate varstei.

Aveti grija deosebita cand utilizati Nefrix

Inainte sa luati Nefrix, spuneti medicului dumneavoastra:
- daca suferiti de afectiuni grave ale rinichilor, deoarece se pot agrava, caz in care administrarea hidroclorotiazidei trebuie intrerupta.
- daca suferiti de boli ale ficatului, deoarece utilizarea hidroclorotiazidei necesita multa prudenta.
- daca aveti o cantitate prea mare de acid uric in sange sau suferiti de guta (inflamarea articulatiilor datorata depozitarii cristalelor de acid uric in organism), deoarece cantitatea de acid uric poate creste in timpul tratamentului cu hidroclorotiazida si se poate agrava guta. Este necesara ajustarea dozei de hidroclorotiazida in functie de concentratia acidului uric din sange.
- daca suferiti de diabet (afectiune caracterizata de valori crescute ale zaharului in sange), pentru ca hidroclorotiazida poate determina cresterea cantitatii de zahar in sange, iar diabetul se poate agrava, astfel utilizarea acestui medicament se face cu prudenta si este necesara ajustarea dozelor de antidiabetice orale.
- daca sunteti varstnic si/sau ati pierdut in greutate si/sau sunteti tratat cu mai multe medicamente, suferiti  de  o  boala  a  ficatului  numita  ciroza  decompensata,  aveti  probleme  cu  inima,  deoarece tratamentul prelungit cu hidroclorotiazida conduce la scaderea catitatii de potasiu in sange sipoate determina tulburari de ritm ale inimii..

Hidroclorotiazida  poate  determina  dezechilibre  in  organism  precum:    pierdere  de  lichide  si  de electroliti (potasiu, sodiu, clor, magneziu, calciu). Manifestarile constau in uscaciunea gurii, sete, astenie, somnolenta, neliniste, stare de confuzie, scaderea tonusului muschilor, dureri sau crampe ale muschilor, scaderea tensiunii arteriale, accelerarea frecventei batailor inimii, greata, varsaturi, scaderea cantitatii de urina eliminata. In acest caz este necesar controlul periodic al electrolitilor din sange.

- daca suferiti de o boala cronica autoimuna numita lupus eritematos sistemic, deoarece tratamentul cu hidroclorotiazida o poate agrava.
-  daca  aveti  probleme  cu  colesterolul,  deoarece  dupa  un  tratament  pe  timp  indelungat  cu hidroclorotiazida este posibila cresterea colesterolului si a trigliceridelor in sange.
- daca sunteti sportiv, deoarece acest medicament poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Utilizarea altor medicamente
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.

Inainte  sa  luati  Nefrix,  mentionati  medicului  daca  sunteti  in  tratament  cu  unul  din  urmatoarele medicamente:
- alcool etilic, medicamente sedative (barbiturice), medicamente pentru tratamentul durerii (opioide);
- medicamente pentru diabet (insulina sau antidiabetice orale), deoarece este necesara prudenta si ajustarea dozelor de antidiabetice;
-  medicamente  pentru  tratarea  tensiunii  arteriale  crescute  (inhibitori  ai  enzimei  de  conversie  a angiotensinei sau altele);
- medicamente pentru scaderea colesterolului (colestiramina si colestipol);
- medicamente pentru tratamentul bolilor de colagen (corticosteroizi, tetracosactide);
- medicamente utilizate pentru tratarea problemelor inimii (glicozide cardiace);
-  medicamente  utilizate  in  timpul  anesteziei  pentru  relaxarea  musculaturii  striate  (de  exemplu tubocurarina);
- medicamente pentru probleme psihice - psihoza maniaco-depresiva (litiu), deoarece, in general, asocierea  hidroclorotiazidei  cu  litiu  este  contraindicata.  Daca  asocierea  nu  poate  fi  evitata  se recomanda urmarirea periodica a  cantitatii de litiu in organism si scaderea dozelor.
- medicamente antipsihotice (sultoprida);
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, pentru tratamentul durerii, febrei sau inflamatiei;
- medicamente pentru boala Parkinson (amantadina);
- medicamente care inhiba coagularea sangelui (anticoagulante cumarinice);
- medicamente utilizate pentru examinarea radiologica (substante de contrast pe baza de iod). Se recomanda consumul de lichide inaintea administrarii substantelor iodate de contrast.

Utilizarea Nefrix cu alimente si bauturi
Nu exista restrictii legate de administrarea impreuna cu alimente si bauturi.

Sarcina si alaptarea
Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Hidroclorotiazida nu este recomandata in cazul aparitiei edemelor (acumularii de lichide) datorate sarcinii. Totusi, poate fi recomandata in caz de acumulare de lichide datorata bolilor de inima, de ficat sau de rinichi la femeia gravida.
Hidroclorotiazida  nu  se  administreaza  in  timpul  alaptarii  sau  se  intrerupe  alaptarea  in  timpul administrarii acestui medicament.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Nefrix  nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau  de  a folosi utilaje,  insa in timpul tratamentului pot sa apara ameteli, tulburari de vedere sau sindrom confuzional.

Cum sa utilizati Nefrix
Utilizati intotdeauna Nefrix exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra.
Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur. Nefrix se administreaza oral cu putina apa.

Adulti:
Doza uzuala recomandata este de 25 mg hidroclorotiazida (un comprimat) pe zi.
Pentru tratamentul edemelor, de exemplu in insuficienta cardiaca, doza recomandata este de 25 mg hidroclorotiazida (un comprimat) de 1 - 2 ori pe zi. La nevoie, doza poate fi crescuta pana la cel mult 100 mg hidroclorotiazida (4 comprimate) pe zi.
Pentrul tratamentul hipertensiunii arteriale, doza recomandata este de 12,5 - 25 mg hidroclorotiazida (1/2 - 1 comprimat) o data pe zi.
Administrarea se face dimineata si eventual la pranz, la inceput zilnic, apoi in functie de situatia clinica, cate 3 – 4 zile pe saptamana sau o data la doua zile.
Dozele recomandate in diabetul insipid sunt de 25 - 100 mg hidroclorotiazida (1 – 4 comprimate) pe zi.

Utilizarea la copii
Copii cu varsta peste 5 ani:
Doza uzuala recomandata este de 1 – 2 mg hidroclorotiazida/kg si zi in una sau doua prize.
Copii cu varsta sub 5 ani:
La copii cu varsta sub 5 ani se recomanda administrarea de forme farmaceutice adecvate varstei.

Daca ati utilizat mai mult Nefrix decat trebuie
Daca ati luat mai mult decat trebuie din Nefrix, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului sau mergeti la cel mai apropiat spital. Luati intotdeauna cu dumneavoastra cutia medicamentului, astfel ca personalul specializat sa stie ce ati luat.
Dozele excesive de hidroclorotiazida determina dezechilibre electrolitice marcate si deshidratare.

Daca ati uitat sa utilizati Nefrix
Daca ati uitat sa luati o doza, luati alta, imediat ce v-ati amintit. Totusi, daca este timpul pentru urmatoarea doza, luati-o doar pe aceasta. Nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca incetati sa utilizati Nefrix
Luati Nefrix intreaga perioada a tratamentului stabilita de medicul dumneavoastra, chiar si atunci cand incepeti sa va simtiti mai bine.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest produs, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Nefrix poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Reactiile adverse sunt prezentate conform frecventei de aparitie folosind urmatoarea conventie:

Foarte frecvente: care afecteaza mai mult de 1 pacient din 10

Frecvente: care afecteaza mai putin de 1 din 10 pacienti

Mai putin frecvente: care afecteaza mai putin de 1 din 100 pacienti

Rare: care afecteaza mai putin de 1 din 1000 pacienti

Foarte rare: care afecteaza mai putin de 1 din 10000 pacienti

Cu frecventa necunoscuta: care nu poate fi estimata din datele disponibile.

Va rugam sa-i spuneti medicului dumneavoastra daca aveti oricare dintre urmatoarele reactii adverse clasificate in functie de frecventa aparitiei acestora.

Frecvente: scaderea cantitatii de potasiu si de clor in sange cu perturbarea echilibrului acido-bazic in organism;

Mai putin frecvente: greata, varsaturi, pierderea poftei de mancare, diaree, scaderea tensiunii arteriale la trecerea rapida din pozitia asezata la ridicarea in picioare, ameteli, tulburari de vedere, stare de confuzie, dureri de cap, sensibilizare la lumina, probleme sexuale;

Rare: eruptii alergice pe piele, inflamatia veziculei biliare, inflamatia pancreasului, cresterea cantitatii de acid uric in organism sau guta (inflamarea articulatiilor datorata depozitarii cristalelor de acid uric in organism), icter colestatic (ingalbenirea pielii datorata stagnarii bilei care trece in cantitate mare in sange),  agranulocitoza  (scaderea  masiva  a  numarului  de  leucocite  din  sange),  trombocitopenie (scaderea numarului de trombocite din sange), aplazie medulara (boala caracterizata prin rarefierea maduvei osoase), anemie hemolitica (boala de sange provocata de distrugerea globulelor rosii ), cresterea cantitatii de zahar in sange, cresterea lipidelor in sange (la doze mari);

Foarte rare: cresterea cantitatii de calciu in organism (la doze mari).

Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Nefrix

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
A se pastra la temperaturi sub 25°C, in ambalajul original.
Nu utilizati Nefrix dupa data de expirare inscrisa pe cutie/blister. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Ce contine Nefrix
- Substanta activa este hidroclorotiazida. Fiecare comprimat contine hidroclorotiazida 25 mg.
- Celelalte componente sunt: lactoza monohidrat, amidon de porumb, povidona K 30, acid stearic.

Cum arata Nefrix si continutul ambalajului
Nefrix se prezinta sub forma de comprimate neacoperite de forma rotunda, de culoare alba, inscriptionate pe una din fete cu litera E.
Nefrix este disponibil in cutie cu un blister din PVC/Al cu 25 comprimate.

Review-uri

Ai comandat acest produs?

Fii primul care adauga un review!

Discutii, comentarii

Intra in contul tau si vei putea adauga propriul tau comentariu