Corpul nostru este alcătuit din 50 de trilioane de celule, 100 de miliarde dintre ele fiind celule nervoase. Celulele țesuturilor îmbătrânesc, mor (circa 50-70 de miliarde în fiecare zi) și sunt înlocuite de celule noi, mai puțin cele nervoase, musculare și cardiace.
Cifrele de mai înainte pot să-i surprindă pe unii dintre noi, dar aceasta este realitatea, susținută de faptul că, anual, masa de celule moarte într-un organism adult este egală cu masa corporală individuală și că, o dată la șapte ani, celule din organism sunt regenerate în majoritate.
Cercetările în domeniu au demonstrat că ficatul, de pildă, care are o capacitate uimitoare de auto-regenerare, poate crește aproape în întregime în numai două luni, în cazul în care este necesară îndepărtarea a 70% din el, în timpul unei operații. De asemenea, papilele gustative se pot regenera o dată la zece zile. La fel, celulele pulmonare se regenerează constant, în diferite perioade de timp, celulele de la suprafața plămânilor regenerându-se o dată la două-trei săptămâni, iar celulele din țesutul alveolar al plămânilor se refac într-o perioadă mai lungă, de circa un an. Oasele se refac constant, iar epiderma se regenerează o dată la două sau la patru săptămâni (pe măsura înaintării în vârstă își pierde elasticitatea). Celulele care formează țesuturile intestinale se refac o dată la două-trei zile, iar unghiile de la mâini, având celule bogate în cheratină (proteină din structura lor), cresc cu 3-4 mm pe lună, de două ori mai repede decât cele de la picioare. Cât despre celulele roșii, atât de necesare dată fiind posibilitatea frecventă de a pierde sânge, acestea se refac în permanență. În legătură cu celulele cardiace amintite la început, un studiu american a descoperit recent că inima dispune de celule stem cu capacitate de regenerare și continuă cercetările în această direcție. Prin urmare, și având în vederea faptul că cercetătorii reușesc deja să reprogrameze celule adulte creând celule stem care au proprietatea de a se dezvolta în organism, într-un fel, se poate spune că ne putem vindeca din rezervele proprii.
În rezumat, celulele roșii parcurg un ciclu de viață în patru luni, cele albe într-un an, celulele colonului se regenerează la fiecare patru zile, ale ficatului o dată la cinci luni, iar cele osoase cam o dată la 10 ani. Cam o dată la șapte ani îți încheie toate celulele corpului procesul-ciclu de regenerare.
Dormiți bine! Somnul odihnitor are o strânsă legătură cu regenerarea celulară. În timpul somnului, se elimină deșeurile metabolice acumulate în timpul zilei, prin procesul natural de detoxifiere, se repară ADN-ul afectat de stresul oxidativ, iar corpul nostru repară țesuturile. Organismul intră pe modulul de recuperare în somn în etapa a treia a acestuia, cunoscută ca somn profund, timp în care funcțiile sunt cel mai mult încetinite, inclusiv activitatea generală a creierului. Așadar, somnul întărește sistemul cardiovascular și imunitar și ajută la reglarea metabolismului, întrucât regenerează țesuturile. Somnul împrospătează organismul. Este recuperator și regenerativ. Se poate spune că legătura dintre somn și regenerarea celulară ne ajută să înțelegem știuta legătură dintre lipsa somnului și riscul de îmbolnăvire, cu trimitere directă la deteriorarea țesuturilor fără a fi și regenerate.
Alimentați-vă sănătos! Alimentația adecvată stimulează regererarea organelor, știut fiind că puterea de regenerare este în strânsă legătură cu energia oferită organismului. Și reînnoită permanent. Iar alimentația este metoda la îndemână de alimentare cu energie a organismului, în fiecare zi.
Procesul de regenerare începe să încetinească în jurul vârstei de 45 de ani. Boli precum cele de inimă pot să apară când țesuturile cardiovasculare nu mai pot fi regenerate, cancerul poate să apară când nu mai poate fi reparat ADN-ul. Însă cu un somn odihnitor și o alimentație corespunzătoare putem prelungi starea de sănătate, întrucât cele două acțiuni sprijină regenerarea celulară, care este izvorul unei vieți lungi și sănătoase.
În farmaciile Medimfarm/Topfarm veți găsi întotdeauna personal cu înaltă competență profesională, care să vă îndrume corect în legătură cu tot ceea ce trebuie să faceți pentru sănătatea dumneavoastră și să vă recomande produsele farmaceutice adecvate.
Vă așteptăm!