Descriere
Enterol 250mg, Biocodex | 10 capsule
Descriere
Enterol 250 mg este un medicament probiotic utilizat pentru susținerea echilibrului florei intestinale și pentru managementul diferitelor tipuri de diaree.
Indicații terapeutice:
Prevenirea și tratamentul colitei și diareei asociate administrării de antibiotice;
Tratamentul diareei infecțioase acute la adulți și copii;
În asociere cu vancomicină sau metronidazol, contribuie la prevenirea recurenței afecțiunilor produse de Clostridium difficile;
Prevenirea diareei asociate nutriției enterale;
Adjuvant în tratamentul sindromului de colon iritabil.
Compoziție:
O capsulă conține Saccharomyces boulardii CNCM I-745® liofilizat 282,5 mg (echivalent cu 250 mg celule liofilizate de Saccharomyces boulardii CNCM I-745®).
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 32,5 mg.
Doze și mod de administrare
Utilizați întotdeauna acest medicament conform recomandărilor medicului sau farmacistului.
Doza uzuală: 1–2 capsule ENTEROL® 250 mg, administrate de 1–2 ori pe zi.
Capsulele pot fi înghițite cu apă sau deschise, conținutul putând fi amestecat cu o cantitate mică de băutură îndulcită (zahărul trebuie fiert), alimente sau, după caz, în biberon.
La copiii sub 6 ani se recomandă deschiderea capsulei și administrarea conținutului în lichide sau alimente, pentru a evita riscul de aspirație.
Tratamentul cu Saccharomyces boulardii CNCM I-745® nu înlocuiește rehidratarea atunci când aceasta este necesară. Tipul și calea de administrare a rehidratării (orală sau intravenoasă) trebuie stabilite în funcție de severitatea simptomelor, vârsta și starea generală a pacientului.
Dacă diareea persistă după 2 zile de tratament, este necesară reevaluarea conduitei terapeutice și poate fi indicată rehidratarea intravenoasă.
Citiți cu atenție și în întregime prospectul înainte de utilizare, deoarece conține informații importante.
Producător: Biocodex.
Prezentare: cutie cu 10 capsule.
Discutii, comentarii