Descriere
Panadol Extra, 500 mg/65 mg, Haleon | 12 comprimate filmate
Indicatii:
Panadol Extra este indicat pentru calmarea rapidă și eficientă a durerilor ușoare până la moderate, precum:
dureri de cap, migrene, dureri de spate, dureri dentare, dureri reumatice și musculare, dureri menstruale;
disconfort asociat răcelii și gripei, inclusiv dureri în gât;
febră.
Contraindicatii:
Nu luaţi Panadol Extra:
dacă aveţi hipersensibilitate (alergie) la paracetamol, cafeină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Panadol Extra, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, mai ales dacă aveţi afecţiuni hepatice sau renale, consumaţi alcool în mod regulat sau utilizaţi alte medicamente care conţin paracetamol.
Nu se recomandă administrarea concomitentă cu alte produse care conţin paracetamol. Evitaţi consumul excesiv de cafea, ceai sau alte băuturi care conţin cafeină în timpul tratamentului.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, solicitaţi recomandarea medicului sau farmacistului înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Panadol Extra nu se va administra în timpul sarcinii.
Alăptarea:
Evitaţi utilizarea Panadol Extra în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Paracetamolul nu afectează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul sau farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Adulți: se recomandă administrarea a 1-2 comprimate, de 1-4 ori pe zi, la nevoie. Administrarea nu trebuie repetată la un interval mai mic de 4 ore. Nu se vor administra mai mult de 8 comprimate, echivalentul a 4 doze, în decurs de 24 de ore.
Panadol Extra nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 12 ani. Dacă simptomele persistă, consultați medicul. A nu se depăși doza recomandată. În cazul depășirii dozei recomandate, solicitați imediat sfatul medicului, chiar dacă nu vă simțiți rău.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
Substanţele active sunt paracetamolul şi cafeina. Fiecare comprimat conţine paracetamol 500 mg şi cafeină 65 mg.
Celelalte componente sunt:
Nucleu: amidon pregelatinizat, povidonă K-25, carbonat de calciu, crospovidonă, metilparahidroxibenzoat de sodiu (E 219), etilparahidroxibenzoat de sodiu (E 215), propilparahidroxibenzoat de sodiu (E 217), apă purificată, acid alginic, stearat de magneziu.
Film Opadry White YS-1-7003: dioxid de titan (E 171), hipromeloză, macrogol 400, polisorbat 80; ceară Carnauba.
Prezentare:
Cutie cu 12 comprimate filmate.
Discutii, comentarii