Poza produs CARNIL 1 G/10 ML X 10
3728 RON
Cod: W00868001
Producator: ANFARM

Descriere

Compoziţie
Un mililitru soluţie orală conţine L-carnitină 100 mg şi excipienţi: acid malic, metil phidroxibenzoat de sodiu (E 219), propil p-hidroxibenzoat de sodiu (E 217), zaharină sodică, aromă de vişine, apă pentru preparate injectabile.

Grupa farmacoterapeutică:

alte produse pentru tractul digestiv şi metabolism,aminoacizi şi derivaţi.

Indicaţii terapeutice

Carnil este indicat în caz de:
- deficit primar şi secundar de carnitină;
- tulburări metabolice miocardice datorate bolilor coronare: angină pectorală, sindrom postinfarct miocardic, insuficienţă cardiacă;
- boli musculare.

Contraindicaţii

Carnil este contraindicat în caz de hipersensibilitate la L-carnitină sau la oricare dintre componenţii produsului.

Precauţii

Nu sunt necesare precauţii speciale.
Înainte de administrare, soluţia orală trebuie diluată într-un pahar cu apă.

Interacţiuni

Nu se cunosc.
Atenţionări speciale

Sarcina şi alăptarea

Nu sunt disponibile studii adecvate şi bine controlate la femeia gravidă.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Carnil nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare

Deficit congenital primar şi secundar de carnitină datorat erorilor congenitale de metabolism
Nou-născuţi şi copii cu vârsta sub 12 ani:
Doza uzuală recomandată este de 75 – 100 mg L-carnitină/kg pe zi.
Copii cu vârsta peste 12 ani:
Doza uzuală recomandată este de 2 - 4 g L-carnitină pe zi în funcţie de severitatea afecţiunii.
Adulţi:
Doza uzuală recomandată este de 2 - 4 g L-carnitină pe zi în funcţie de severitatea afecţiunii. Iniţierea tratamentului se va face cu o doză de 1 g L-carnitină pe zi care se va creşte treptat în funcţie de toleranţa individuală şi răspunsul terapeutic.
Monitorizarea trebuie să includă determinarea periodică a parametrilor biochimici, a concentraţiilor plasmatice de carnitină şi evaluarea stării clinice generale.
Deficit secundar de carnitină în timpul hemodializei: doza uzuală recomandată este de 2 - 4 g L-carnitină pe zi.
Angină pectorală şi sindrom postinfarct miocardic: doza uzuală recomandată este de 2 - 6 g L-carnitină pe zi.
Înainte de administrare, soluţia orală trebuie diluată într-un pahar cu apă.
Reacţii adverse
În cazul în care Carnil se utilizează conform recomandărilor, nu determină reacţii adverse.
În timpul administrării orale pe termen lung a L-carnitinei s-au raportat unele simptome gastro-intestinale cum sunt greaţă cu caracter tranzitor, vărsături, crampe abdominale şi diaree.
Simptome uşoare de miastenie au fost descrise numai la pacienţii uremici care utilizează Lcarnitină.

Supradozaj
Medicamentul nu este toxic nici în cazul administrării prelungite de doze mari. La şoarece, DL50 după administrarea orală este de 19,2 g levocarnitină/kg.
Carnitina poate produce diaree.
În caz de supradozaj se va institui tratament suportiv şi de susţinere a funcţiilor vitale.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 10 flacoane din sticlă brună, acoperite cu un capac din aluminiu, a câte 10 ml soluţie orală.

Producător

Anfarm Hellas S.A., Grecia
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă
Anfarm Hellas S.A.
K. Paleologou & 27, Perikleous str., 152 32 Halandri, Atena, Grecia
Data ultimei verificări a prospectului
Mai, 2012

Review-uri

Ai comandat acest produs?

Fii primul care adauga un review!

Discutii, comentarii

Intra in contul tau si vei putea adauga propriul tau comentariu