Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

DEPENDENȚA DE INTERNET (I)

05
martie

 

Indiscutabil, internetul este un mare progres pentru omenire, așa cum este și normal într-o eră a tehnologiei. A schimbat și schimbă felul în care interacționăm, în care învățăm, lucrăm și cum ne comportăm, dar tendința de a petrece tot mai mult timp în mediul on-line depășește, din ce în ce mai mult, nivelul „sănătos” și cade în dependență, adică acea formă de comportament manifestată printr-o stare de pierdere a autonomiei, de subordonare față de ceva. Printr-o tulburare de control în privința unui impuls, oricare ar fi acesta.

Date de referință arată că peste 200 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de o dependență față de internet și Social Media. Existența de fiecare zi este dominată de așa ceva. Simțim din ce în ce mai acut o dorință necontrolată de a petrece tot mai mult timp on-line, ceea ce înseamnă dependență, care trebuie privită cu aceeași seriozitate ca și celelalte dependențe: de alcool, de tutun, de jocurile de noroc, de droguri etc. În acest sens, specialiștii în sănătate atrag atenția că utilizarea excesivă a noilor tehnologii duce la o calitate mai scăzută a vieții: stres și dezechilibre în viața socială. Și susțin un fapt simplu, pe deplin justificat: ca în orice activitate, echilibrul și moderația sunt modalitățile de a ține totul sub control.

Indiscutabil, copiii și adolescenții, foarte vulnerabili la subiectul în discuție, manifestă simptome îngrijorătoare din cauza dependenței de internet. Un studiu realizat în Statele Unite a relevat că 23% dintre subiecți (copii și adolescenți) erau dependenți de jocurile video, iar unul din 10 copii preocupați de jocurile pe computer manifestau probleme vădite, de la rezultate nesatisfăcătoare la școală la relații defectuoase în familie și disfuncții psihologice. O stare de fapt cu influență în dezvoltarea personală și în comportamentul de mai târziu, în viață, deoarece preocuparea pentru experiențele virtuale răpește din acumularea experienței din lumea reală.

Utilizarea excesivă a internetului nu a căpătat, încă, o recunoaștere oficială ca dependență, nu este cuprinsă, încă, în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, dar manifestările se încadrează în cadrul tematic specific. Dependența, ca imposibilitate fizică și psihică de a controla consumul unor substanțe sau o anume activitate, este o boală. Aceasta de față este numită, adesea, „boala invizibilă”. Toate dependențele au în comun:

– lipsa de control și autocontrol;

– comportamentul compulsiv (constrângerea de a acționa sub efectul unei forțe interne obsesive, amenințat de angoasă și culpabilitate);

– senzația de urgență;

– senzația că trebuie să...;

– senzația de nu pot fără...;

– senzația de fac așa pentru că vreau, nu pentru că nu mă pot abține;

– îndepărtarea de familie, de prieteni, de lumea reală, cu toate consecințele care decurg de aici.

Dependența de internet are o serie de cauze concrete: expunerea constantă la tehnologie avansată, problemele de personalitate (sunt mai predispuse la așa ceva persoanele care suferă de anxietate sau depresie, de exemplu), timiditatea (care îngreunează construirea de relații cu cei din jur), sentimentul de satisfacție/răsplată imediată și escapismul – tendința de evadare din realitate în căutarea unor stări de bine. Simptomele sunt de natură emoțională și fizică:

– sentiment de satisfacție, de plăcere, de euforie, chiar;

– sentiment de vinovăție;

– stare de agitație;

– atitudine defensivă, neîncredere, tendința de a minți;

– incapacitate de a stabili prioritățile;

– pierderea noțiunii timpului;

– izolare socială;

– tendință de a evita activitățile productive;

– amânarea activităților curente - procrastinare;

– schimbări de comportament;

– sentiment de singurătate;

– anxietate;

– depresie.

– dureri de cap, de gât, de spate;

– uscăciune a ochilor, alte afecțiuni oftalmologice;

– malnutriție;

– insomnie;

– igienă precară;

– acumulare în greutate, fluctuații de greutate;

– sindromul de tunel carpian.

Alte studii legate de acest subiect arătau că: adolescenții care folosesc telefonul mobil pentru a naviga pe internet mai mult de cinci ore pe zi sunt de două ori mai predispuși să dezvolte simptome depresive, față de cei care se limitează la o oră pe zi; în țara noastră, în urmă cu trei ani, media zilnică per utilizator de internet zilnic era de aproape patru ore; în China, din peste 40 de milioane de tineri sub 18 ani, 10% sunt declarați dependenți de internet; în Marea Britanie, persoanele cu vârsta între 15 și 40 de ani sunt cele mai afectate de această dependență; în Coreea de Sud, țară în care două treimi din populație are un dispozitiv conectat la internet, există consilieri și circa 200 de spitale pentru tratarea dependenței de internet ș.a.m.d. Pe baza tuturor datelor de acest fel, Asociația Americană de Psihiatrie preconizează să cuprindă acestă dependență în ediția viitoare a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale.
 

În farmaciile Medimfarm/Topfarm veți găsi întotdeauna personal cu înaltă competență profesională, care să vă îndrume corect în legătură cu tot ceea ce trebuie să faceți pentru sănătatea dumneavoastră și să vă recomande produsele farmaceutice adecvate.

Vă așteptăm!