Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

MIGRENA (II)

08
iulie

 

Este o afecțiune neurologică cronică. O durere de cap moderată sau severă, resimțită ca o durere pulsatilă, de obicei unilaterală (pe o parte a capului), asociată cu sensibilitate crescută la lumină și sunete, precum și cu greață și stare de rău, în crize care pot dura câteva ore sau zile. O problemă de sănătate frecventă, care afectează o femeie din cinci sau un bărbat din 15 și are un impact semnificativ asupra calității vieții.

În continuarea subiectului, a cărui primă parte ați urmărit-o săptămâna trecută, vorbim despre simptome, care durează, de obicei, între patru ore și trei zile și pe care le-am parcurs data trecută în pas cu cele patru etape ale migrenei. Așadar, acum le privim la modul general:

– durerea intensă pe o parte a capului, moderată sau severă, cu senzație pulsatilă și care se agravează la mișcare;

– sensibilitate crescută la lumină și sunete;

– senzație de rău;

– transpirație sau senzație de prea cald sau prea rece;

– dificultăți de concentrare;

– durere de gât;

– durere abdominală, diaree;

– probleme de vedere (flash-uri luminoase, pete);

– amețeală, lipsa echilibrului;

– dificultăți de vorbire.

Nu toate persoanele suferă de (toate) aceste simptome, ultimele trei fiind specifice aurei, iar unii dintre suferinzii de migrene pot avea unele dintre aceste simptome, fără a avea, însă, dureri de cap. Potrivit unor cercetări în domeniu, 20-60% dintre persoanele care au migrenă prezintă simptome specifice cu câteva ore sau zile înaintea apariției durerii de cap. De aici se desprinde și un sfat: Notați-vă simptomele și momentele apariției lor, întrucât acest fapt îl ajută pe medic în diferențierea migrenei de durerea de cap tipică (obișnuită).

Diagnosticul migrenei este stabilit în urma anamnezei (totalitatea datelor obținute de medic de la pacient cu privire la afecțiune), care poate fi completată, pentru un diagnostic diferențial, cu o serie de investigații amănunțite, de tip tomografie computerizată sau RMN. Totodată, evaluarea scalei de calificare a migrenei conduce către cele mai potrivite opțiuni de tratament, care înseamnă ameliorare, știut fiind faptul că nu există leac pentru migrenă. Există, însă, medicamente care ameliorează simptomele, administrate în funcție de tipul de migrenă, severitatea ei, frecvență, durată, vârsta pacientului și boli asociate, dar care nu trebuie utilizate excesiv. Numai după recomandarea medicului! În cazul în care terapia medicamentoasă nu reduce frecvența și simptomele afecțiunii, există tratament chirurgical, pentru decompresia unor nervi la nivel cervical și cerebral.

Ca în mai toate cazurile prezentate aici, prevenția poate avea un rol semnificativ în preîntâmpinarea atacurilor de migrenă și înseamnă, în primul rând, modificarea stilului de viață: regim alimentar echilibrat, somn adecvat, exerciții fizice regulate, evitarea stresului și a consumului de alcool, tutun și cofeină, adoptarea de tehnici de relaxare, precum și o hidratarea optimă. Apoi, tot cu recomandare medicală, ca în privința tratamentului propriu-zis, există suplimente alimentare și medicamente de prevenție.

În finalul subiectului, este bine să rețineți și faptul că migrenele sunt asociate cu un risc crescut de atacuri ischemice (accident vascular cerebral) și cu un risc scăzut în privința unor probleme de sănătate mentală (tulburare de panică, tulburare bipolară, anxietate, depresie). Așadar, există legături  între migrenă și unele complicații cardio-vasculare și nu trebuie neglijat posibilul impact al migrenei asupra sarcinii. Totodată, sunt de amintit aici complicațiile migrenă cronică (durere de cap care se manifestă peste 15 zile pe lună, timp de trei luni concecutiv), statut migrenos (migrenă care durează peste 72 de ore și care poate fi ameliorată doar pentru scurte perioade de timp) și infarct migrenos (în cazul căruia simptomele aurei sunt asociate cu leziuni ischemice cerebrale). Prin urmare, luând în considerare fie și numai posibilele complicații prezentate ale migrenei, atenție la gestionarea adecvată a acestei afecțiuni!

 

În farmaciile Medimfarm/Topfarm veți găsi întotdeauna personal cu înaltă competență profesională, care să vă îndrume corect în legătură cu tot ceea ce trebuie să faceți pentru sănătatea dumneavoastră și să vă recomande produsele farmaceutice adecvate.

Vă așteptăm!