Depigmentarea pielii este o afecțiune dermatologică întâlnită la 1-2% din populația lumii. Presupune apariția unor pete foarte deschise la culoare, răspândite pe toată pielea. Acestea pot fi localizate sau difuze, iar depigmentarea poate fi temporară (tinea versicolor/ptiriazis) sau permanentă (vitiligo – boală de piele caracterizată de apariția de zone albe, fără pigmenți; albinism – anomalie congenitală care constă în absența totală sau parțială de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, de unde și culoarea albicioasă a acesteia).
Cu alte cuvinte, depigmentarea apare când pielea își pierde complet pigmentul și devine albă. Afecțiunea, nedureroasă, este de ordin estetic. Depigmentarea pielii reprezintă micșorarea pigmentației normale a acesteia din cauza scăderii producției de melanină: pigment de culoare neagră care conține fier și sulf și se găsește în membrana globului ocular numită coroidă (în cazul căreia îi dă irisului o nuanță clasică de verde, albastru, căprui sau negru), în păr (căruia îi dă o nuanță blondă, șatenă, castanie, roșcată sau brunetă) și în piele (căreia îi dă o nuanță mai deschisă sau mai închisă). Pierderea pigmentului poate fi parțială sau completă. Totodată, este de reținut că producția de melanină scade pe măsura înaintării în vârstă și că acest pigment este esențial pentru piele, deoarece constribuie la protejarea structurii acesteia în fața razelor ultraviolete ale soarelui.
La nivel de cauze ale depigmentării, vorbim despre o serie de afecțiuni locale și sistemice. În acest sens, medicina de specialitate asociază depigmentarea pielii cu:
– dermatita atopică;
– anemia pernicioasă (deficitul de vitamina B12);
– artrita reumatoidă;
– boala inflamatorie intestinală;
– diabetul de tip 1;
– afecțiunile glandei tiroide;
– tulburările metabolice;
– psoriazisul și pitiriazisul alb;
– lupusul;
– bolile tiroidiene autoimune
și altele. În același timp, putem vorbi despre factori care pot declanșa boala vitiligo:
– stresul cronic sau evenimentele stresante;
– arsurile solare;
– expunerea îndelungată la unele substanțe chimice;
– eczemele netratate;
– unele virusuri.
Pierderea pigmentului (în diferite zone ale corpului) este principalul simptom al acestei afecțiuni. Alte simptome sunt:
– albirea prematură a părului, genelor, sprâncenelor și bărbii, în cazul bărbaților;
– pierderea de culoare în membranele mucoase (țesuturi care susțin interiorul nasului și gurii);
– pierderea sau modificarea culorii stratului interior al globilor oculari (retina);
– senzație de mâncărime și disconfort în zonele depigmentate;
– durere, mâncărime accentuată, depresie, ca posibile simptome variabile de la caz la caz.
În cazul manifestării unor astfel de simptome, adresați-vă medicului specialist! Diagnosticarea depigmentării pielii se face fizic, în cabinetul medical. Îi pot urma, desigur, metode suplimentare, cum sunt testele de sânge (pentru identificarea afecțiunilor asociate cu depigmentarea) sau biopsia cutanată (pentru examinarea celulelor care produc pigmentul pielii).
Până la a numi opțiunile de tratament specific, luăm în considerare, pe lângă evitarea factorilor de risc, existența cremelor și loțiunilor hidratante benefice pentru piele și a suplimentelor naturale pe bază de plante, cu rezultate în tratarea depigmentării. Le găsiți și în farmaciile noastre, cu recomandările de rigoare.
Tratamentul depigmentării variază în funcție de boala-cauză și poate cuprinde o componentă medicamentoasă, terapie cu lumină sau fotochimioterapie (care ajută la inversarea depigmentării pielii), corticoterapie locală sau transplant de melanocite (celule formatoare de melanină). Numai cu recomandări de specialitate.
În farmaciile Medimfarm/Topfarm veți găsi întotdeauna personal cu înaltă competență profesională, care să vă îndrume corect în legătură cu tot ceea ce trebuie să faceți pentru sănătatea dumneavoastră și să vă recomande produsele farmaceutice adecvate.
Vă așteptăm!