Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

PROTEJAREA OCHILOR DE RAZELE ULTRAVIOLETE

12
august

 

Efectul dăunător al razelor/radiațiilor ultraviolete (UV) asupra ochilor, provenit din trecerea acestora prin mediile refringente (care refractă razele luminoase) ale globului ocular (cornee, cristalin până la retină), se poate mainfesta prin cataractă, fotokeratită, fotoconjunctivită sau chiar pierderea pe termen variabil a vederii. În funcție de durata expunerii, vorbim despre efecte pe termen scurt și efecte pe termen lung.

Oprindu-ne o clipă asupra radiațiilor ultraviolete, în legătură cu care folosim acest termen general, reținem că UVC sunt razele UV cu cea mai mare energie și, prin urmare, foarte dăunătoare, dar ele nu pătrund prin stratul de ozon (nu ne afectează), și că trebuie să ne ferim, deopotrivă, de razele UVB – cu o putere ceva mai mică decât primele, dătătoare ale bronzului pielii, dar provocatoare de arsuri și probleme oculare, în doze mari, și UVA – cele mai puțin puternice, dar tot pot trece cu ușurință prin cornee și retină și pot duce la degenerare maculară, afecțiune care cuprinde o varietate de afecțiuni oftalmologice, inclusiv pierderea vederii. Revenind la efecte, cele pe termen scurt sunt fotokeratita (orbirea de zăpadă, arsura corneană sau cheratita ultravioletă, o inflamație temporară și dureroasă a corneei, cu simptome care se instalează în decurs de 24 de ore și se manifestă prin fotosensibilitate, lăcrimare, înroșire, senzație de corp străin în ochi, durere severă și pierderea temporară a vederii) și fotoconjunctivita (o inflamație a membranelor care acoperă pleoapele și globul ocular, manifestată prin senzație de căldură locală și disconfort ocular), iar cele pe termen lung sunt degenerescența maculară, pterygium/pterigion (excrescență pe suprafața oculară/creștere anormală a țesutului conjunctiv, localizată, de obicei, în zona nazală a corneei și care poate să acopere, în timp, suprafața acesteia), pinguecula (o creștere tisulară albicioasă sau gălbuie, care provoacă, de obicei, iritație sau uscăciune temporară a ochiului), cancerul pleoapelor (pleoapa are cea mai subțire piele de pe corp, ceea ce înseamnă că este și foarte sensibilă la soare) sau cataracta (opacizarea cristalinului). Așadar, neprotejarea ochilor împotriva razelor UV poate provoca modificări degenerative, cu riscul pierderii vederii.

Protejați-vă ochii de razele UV. Noi vă stăm la dispoziție cu ochelari de soare Polaroid pe măsura dumneavoastră și cu orice lămuriri în privința calităților acestora și a recunoașterii celor mai buni.

Important este ca ochelarii de soare aleși să blocheze razele UV, aceasta fiind principala cerință privind funcționalitatea și utilitatea lor. În plus, un alt factor de protecție îl reprezintă evitarea intervalului orar în care soarele are cea mai mare putere de emisie a razelor UV: 10:00-16:00. Apoi, mai contribuie la atenuarea efectelor razelor UV asupra vederii o bună hidratare, consumul de fructe și legume verzi sau viu colorate (spanac, pătrunjel, mărar, roșie, morcov, kiwi ș.a.), acizii grași polinesaturați/grăsimile esențiale sau antioxidanții (vitaminele A, C, E).

Simptomele comune ale afectării ochilor din cauza soarelui sunt:

– vederea încețoșată;

– sensibilitatea la lumină;

– pleoapele tremurânde;

– lăcrimarea;

– senzația de nisip în ochi sau zgârieturi;

– umflarea ochilor;

– roșeața, durerea;

– pierderea temporară a vederii.

Există, și în cadrul aceste teme, o serie de factori de risc:

– ochii deschiși la culoare (albaștri, verzi), ceea ce înseamnă o sensibilitate mai mare la lumina solară, din cauza cantității mai mari de raze UV absorbite, în raport cu ochii căprui;

– suprafețele reflectante, adică acelea care amplifică razele UV;

– intervalul orar, așa cum am precizat și ceva mai sus;

– aria geografică, zonele din apropierea Ecuatorului având o expunere mai mare la razele UV;

– unele medicamente, care cresc sensibilitatea organismului la razele UV.

În final, reținem că expunerea prelungită și fără protecție la soare poate provoca deteriorări pe termen lung sau permanente ale ochilor, că protejarea ochilor împotriva razelor UV ale soarelui este o modalitate la îndemână și că grija pentru sănătatea ochilor înseamnă și cu consult periodic (cel puțin o dată la doi ani) oftalmologic.

 

În farmaciile Medimfarm/Topfarm veți găsi întotdeauna personal cu înaltă competență profesională, care să vă îndrume corect în legătură cu tot ceea ce trebuie să faceți pentru sănătatea dumneavoastră și să vă recomande produsele farmaceutice adecvate.

Vă așteptăm!