Sindrom clinic care se manifestă cu simptome specifice în urma consumului de produse alimentare care conțin dizaharidul lactoză, prezent în cantitate mare în lapte și produse din lapte. În mod obișnuit, enzima numită lactază, aflată în intestinul subțire, descompune lactoza în două glucide simple, glucoză și galactoză. În cazul intoleranței la lactoză, în intestinul subțire, lactoza consumată nu poate fi descompusă sau digerată.
Date estimative arată că aproape 70% din populația lumii suferă de intoleranță la lactoză sau, altfel spus, malabsorbție la lactoză. Este cea mai frecventă formă de intoleranță alimentară, în care organismul nu digeră în mod corect și eficient lactoza. Așadar, se poate spune că intoleranța la lactoză se traduce printr-un deficit parțial sau total al activității lactazei. Ca urmare a acestui deficit, lactoza consumată fermentează la nivelul intestinului gros, sub influența microflorei intestinale, provocând, astfel, simptomele gastro-intestinale specifice intoleranței:
– crampe, dureri abdominale, distenie abdominală (din cauza acumulării de gaze);
– greață;
– flatulență, diaree;
– mâncărimi ale pielii, dureri musculare, cefalee, rinită alergică, astm și tulburări ale ritmului cardiac, toate acestea în anumite situații.
Simptomele, care apar, de regulă, într-un interval de 30 de minute până la două ore după consumarea alimentelor sau băuturilor care conțin lactoză, sunt variabile și, tot în mod obișnuit, ar trebui să dispară după ce lactatele trec prin sistemul digestiv, deci cam în 48 de ore. După cum se vede, ele sunt similare cu cele provocate de alte afecțiuni digestive, cu precizarea că intoleranța la lactoză este declanșată numai de lactate. Ca și în cazul intoleranței la gluten (subiectul de data trecută), este de evitat, și aici, o posibilă confuzie, aceea cu alergia la lapte, care este o reacție anormală a sistemului imunitar la proteinele prezente în lapte și este frecventă în rândul sugarilor și copiilor, dar și printre cele mai comune alergii alimentare la adulți.
Potrivit științei care se ocupă cu studiul și clasificarea bolilor, intoleranța la lactoză poate fi:
– primară, cu reducerea predeterminată genetic a activității la copil, adolescent sau adult;
– secundară, cu activitate enzimală redusă, ca urmare a unor boli intestinale;
– congenitală, cu absența enzimei la naștere.
De aici se desprind și cauzele, patru fiind principale:
– deficitul primar de lactază, cunoscut ca deficit non-persistent la lactază și care poate fi ereditar, manifestat cu scăderea treptată a enzimei lactază pe măsura înaintării în vârstă;
– deficitul secundar de lactază, provocat de o serie de boli infecțioase (gastroenterită, Boala celiacă, Boala Crohn ș.a.) sau de unele antibiotice ori de chimioterapie;
– deficitul congenital de lactază, deci provocat de moștenirea genetică;
– deficitul de lactază din cauza subdezvoltării intestinului, observat îndeosebi la copiii născuți prematur și care se poate îmbunătăți pe măsura maturizării intestinului.
Există o serie de teste care ajută la diagnosticarea intoleranței la lactoză:
– de toleranță, prin care se verifică modul în care este absorbită lactoza la nivelul tubului digestiv, cu prelevarea de teste de sânge, pentru verificarea zaharului/glucozei din sânge;
– de respirație cu hidrogen, în care este verificată respirația, după ce se bea un lichid care conține multă lactoză, iar nivelurile ridicate de hiodrogen indică intoleranța;
– de aciditate a scaunului, test utilizat mai mult pentru sugari și copii mici, verificându-se cât de mult acid este în scaun;
– genetic, cel care face diferențierea între intoleranța primară și cea secundară.
În farmaciile Medimfarm/Topfarm veți găsi întotdeauna personal cu înaltă competență profesională, care să vă îndrume corect în legătură cu tot ceea ce trebuie să faceți pentru sănătatea dumneavoastră și să vă recomande produsele farmaceutice adecvate.
Vă așteptăm!
