1.       DENUMIREA COMERCIALÃ A MEDICAMENTULUI
Haloperidol Rompharm 2 mg/ml picãturi orale, solutie

2.       COMPOZITIA CALITATIVÃ SI CANTITATIVÃ
Fiecare mililitru picãturi orale, solutie contine haloperidol 2 mg. Un mililitru picãturi orale, solutie contine 22 picãturi.
pH-ul solutiei este cuprins în intervalul 2,5-3,5.

Excipienti: p-hidroxibenzoat de metil 0,9 mg/ml si p-hidroxibenzoat de n-propil 0,1 mg/ml.

3.       FORMA FARMACEUTICÃ
Picãturi orale, solutie. Solutie limpede, incolorã.

4.       DATE CLINICE

4.1     Indicatii terapeutice
Adulti:
-     schizofrenie: tratamentul si profilaxia recãderilor;
-     psihoze, mai ales de tip paranoid;
-     manii, hipomanii;
-     tulburãri mentale sau comportamentale, incluzând agresivitate, hiperactivitate, vagabondaj, automutilare, la pacienti retardati mental sau cu deteriorãri cerebrale organice;
-     adjuvant în terapia de scurtã duratã a agitatiei psihomotorii moderate pânã la severe, hiperexcitabilitate, comportament violent sau impulsiv;
-     singultus (sughit) si vãrsãturi netratabile prin alte metode;
-     sindrom Tourette si ticuri severe.

Copii peste 3 ani:
-     tulburãri comportamentale, în special însotite de hiperactivitate si agresivitate;
-     sindrom Tourette;
-     schizofrenie.

4.2     Doze si mod de administrare
Dozele trebuie individualizate pentru fiecare pacient în parte. Se recomandã initializarea tratamentului sub strictã supraveghere medicalã. Pentru determinarea dozei initiale se vor lua în considerare severitatea bolii, vârsta pacientului si eventualul rãspuns particular anterior la tratamentul cu alte neuroleptice.

Pacientii vârstnici sau cu stare generalã alteratã necesitã, de obicei, reducerea dozei. Se recomandã initierea tratamentului cu jumãtate din doza uzualã si cresterea treptatã pânã la doza optimã. Stabilirea dozei implicã adesea o crestere a dozei în faza acutã si o reducere gradatã în faza de mentinere, pentru a determina doza minimã eficientã. Doze mari trebuie administrate doar pacientilor care rãspund slab la doze scãzute.

Dacã nu se obtine o îmbunãtãtire a rezultatelor, tratamentul nu va fi continuat mai mult de o lunã. Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reactii extrapiramidale).

Solutia se poate administra ca atare, diluatã într-un lichid sau cu alimente. Administrarea Haloperidol Rompharm 2 mg/ml cu lapte sau alimente reduce reactiile adverse gastrice (nu se vor folosi ceai sau cafea).

Fiecare mililitru picãturi orale, solutie contine haloperidol 2 mg. Un mililitru picãturi orale, solutie contine 22 picãturi.

Adulti
Schizofrenie, psihoze, manii, hipomanii, tulburãri mentale sau comportamentale, agitatie psihomotorie, excitatie, comportament violent sau impulsiv, deteriorãri cerebrale organice

Doza initialã
-     simptome moderate: 1,5 - 3,0 mg (0,75 - 1,5 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi;
-     simptome severe sau pacienti rezistenti: 3,0 - 5,0 mg (1,5 - 2,5 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi.

Doza poate fi crescutã pânã la 10 - 20 mg (5 - 10 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml) de 3 ori/zi în functie de rãspunsul pacientului.

Aceleasi doze initiale pot fi administrate adolescentilor cu schizofrenie rezistenti la tratament, care pot necesita doze de pânã la 30 mg/zi (15 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml).

Tratament de întretinere
Dupã obtinerea unui nivel satisfãcãtor de control al simptomelor, doza se reduce treptat pânã la doza minimã eficientã, de obicei pânã la 5 sau 10 mg/zi (2,5 ml sau 5 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml).

Se va evita scãderea prea bruscã a dozei.

Notã: rãspunsul la tratament în cazul shizofreniei poate apãrea cu întârziere, iar dupã încetarea tratamentului, recãderile pot apãrea la intervale de ordinul sãptãmânilor sau lunilor.

Agitatie si neliniste la pacienti vârstnici
Initial
1,5 - 3,0 mg (0,75 - 1,5 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi, crescând treptat pânã la doza optimã.

Tratament de întretinere
1,5 - 30 mg (0,75 - 15 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml) pe zi.

Sindrom Tourette, ticuri severe, sughit
Initial
1,5 mg (0,75 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml) de 3 ori pe zi.

Tratament de întretinere
1,5 - 10 mg/zi (0,75 - 5 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml).

Copii peste 3 ani
Schizofrenie, tulburãri comportamentale

Tratament de întretinere
0,025 - 0,05 mg/kg/zi, dar nu mai mult de 10 mg/zi (5 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml). Se administreazã fractionat în douã prize.

Sindrom Tourette
Tratament de întretinere
Maxim 10 mg/zi (5 ml Haloperidol Rompharm 2mg/ml) la majoritatea pacientilor.

4.3      Contraindicatii
-    Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienti.
-     Deprimarea sistemului nervos, provocatã de alcool etilic sau de alte medicamente deprimante centrale.
-     Comã.
-     Boala Parkinson.
-     Leziuni ale ganglionilor bazali.
-     Tulburãri cardiace semnificative clinic, infarct miocardic acut recent, prelungirea intervalului QT, antecedente de aritmii ventriculare sau torsada vârfurilor, bradicardie semnificativã sau bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectatã, asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT.
-    Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reactii extrapiramidale).

4.4     Atentionãri si precautii speciale pentru utilizare
Au fost raportate cazuri rare de moarte subitã la pacienti cãrora li s-au administrat medicatie antipsihoticã, inclusiv haloperidol.
La pacientii vâstnici cu psihoze în relatie cu dementã cãrora li s-au administrat medicamente antipshihotice, au un risc crescut de deces.
Efecte la nivelul aparatului cardiovascular

Deoarece în timpul tratamentului cu haloperidol s-a observat prelungirea intervalului QT, haloperidolul se va administra cu prudentã si numai în caz de strictã necesitate la pacientii cu risc cardiovascular (infarct miocardic recent, insuficientã cardiacã decompensatã, bradicardie <55 bãtãi /min, bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectatã, asociere de medicamente cunoscute pentru efectul de prelungire a intervalului QT, antecedente de fibrilatie ventricularã sau torsada vârfurilor).

Haloperidolul trebuie administrat cu prudentã si numai dupã evaluarea raportului risc-beneficiu când existã în antecedente urmãtoarele afectiuni sau factori de risc:
- factori de risc pentru aritmii ventriculare, pentru boalã cardiacã, antecedente de moarte subitã si/sau prelungire QT;
- cardiopatii grave, îndeosebi anginã pectoralã (risc de hipotensiune arterialã tranzitorie si durere anginoasã);
- hemoragie subarahnoidianã;
- tulburãri electrolitice necorectate;
- feocromocitom.

Riscul aparitiei prelungirii QT si/sau aritmiilor ventriculare pot fi crescute în cazul administrãrii unor doze mari.

Haloperidolul trebuie administrat cu prudentã la pacientii cunoscuti ca metabolizatori lenti ai CYP2D6 si în timpul administrãrii inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Administrarea concomitentã cu antipsihotice presupune prudentã.

Se recomandã efectuarea ECG înainte de initierea tratamentului la toti pacientii, în special la pacientii vârstnici si la pacientii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. În timpul terapiei se impune monitorizarea ECG (de exemplu la escaladarea dozelor). În timpul tratamentului, doza trebuie scãzutã dacã QT este prelungit si haloperidolul se impune sã fie întrerupt dacã QTc depãseste 500 ms.

Se impune monitorizarea electrolitilor, în special la pacientii cãrora li se administreazã diuretice. O crestere de aproximativ 3 ori a riscului pentru evenimentele adverse cerebrovasculare au fost observate în studiile clinice la pacientii cu dementã cãrora li s-au administrat antipsihotice atipice. Mecanismul nu este cunoscut. Haloperidolul se administreazã cu prudentã la pacientii cu risc crescut pentru accidente vasculare cerebrale.

Sindrom neuroroleptic malign (SNM)
Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu aparitia sindromului neuroleptic malign: un rãspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate muscularã generalizatã, instabilitate vegetativã, stare de constientã alteratã, comã, valori serice crescute ale creatin-fosfokinazei. Frecvent, hipertermia este un semn precoce al sindromului. Semnele de instabilitate vegetativã, cum sunt: tahicardia, labilitatea tensiunii arteriale si transpiratiile pot precede hipertermia, actionând ca semne precoce. În aceste cazuri, tratamentul antipsihotic trebuie întrerupt imediat si instituit tratament de sustinere adecvat si monitorizare atentã.

Diskinezia tardivã
Similar altor antipsihotice, diskinezia tardivã poate apãrea la unii pacienti care au primit tratament pe termen lung sau dupã întreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizeazã, în principal, prin miscãri involuntare ritmice ale limbii, fetei, gurii sau maxilarului. Manifestãrile pot apãrea permanent la unii pacienti. Sindromul poate fi mascat la reinitierea tratamentului, când doza este crescutã sau când se trece la alt antipshihotic. Tratamentul trebuie înterupt cât mai curând posibil.

Simptome extrapiramidale
Similar altor neuroleptice pot apãrea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate, hipersalivatie, bradikinezie, acatizie, distonie acutã.

Tulburãrile extrapiramidale pot fi combãtute prin antiparkinsoniene anticolinergice. Administrarea medicatiei antiparkinsoniene trebuie continuatã dupã întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacã excretia antiparkinsonianului este mai rapidã decât cea a haloperidolului (pentru a evita simptomele extrapiramidale).

Medicul trebuie sã aibã în vedere posibilitatea cresterii tensiunii intraoculare atunci când haloperidolul se administreazã concomitent cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente antiparkinsoniene.

Convulsii
Au fost raportate aparitia convulsiilor. Se impune prudentã la pacientii care suferã de epilepsie sau situatii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinentã alcoolicã sau distrugeri cerebrale) deoarece poate sã scadã pragul convulsivant.

Afectiuni hepato-biliare
Întrucât haloperidolul este metabolizat la nivelul ficatului se impune prudentã la pacientii cu afectiuni hepatice. Au fost raportate cazuri de anomalii ale functiei hepatice, în special colestatice.

Afectiuni endocrine
Tiroxina poate facilita toxicitatea haloperidolului. Terapia antipsihoticã la pacienti cu hipertiroidie trebuie utilizatã cu prudentã si trebuie acompaniatã cu tratament pentru a asigura statusul de eutiroidie.

Efectele hormonale ale neurolepticelor includ prolactinemia, care poate determina galactoree, ginecomastie si oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie si Sindrom al secretiei inadecvate de ADH.

Tromboembolism venos
Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos la administrarea de antipsihotice.

Consideratii suplimentare
Se impune prudentã la pacientii cu insuficientã renalã si feocromocitom.

Haloperidolul trebuie administrat cu prudentã si numai dupã evaluarea raportului risc-beneficiu când existã în antecedente urmãtoarele afectiuni:
- glaucom (poate fi favorizat de efectele anticolinergice);
- afectiuni respiratorii grave, cum sunt astmul bronsic, emfizemul pulmonar, pneumopatiile acute (deprimare respiratorie);
- insuficientã renalã (scade excretia haloperidolului);
- retentie urinarã (poate fi favorizatã).

În schizofrenie, rãspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. Dupã întreruperea tratamentului cu haloperidol, remisiunea se poate mentine timp de sãptãmâni sau luni. Pentru evitarea reaparitiei precoce a simptomelor psihotice este preferabil ca întreruperea tratamentului sã se facã gradat.

În cazul în care coexistã fenomene psihotice si depresie se recomandã asocierea haloperidolului cu antidepresive.

Dupã întreruperea bruscã a dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat rareori simptome acute de abstinentã, care includ greatã, vãrsãturi si insomnie. De aceea se recomandã înteruperea treptatã a tratamentului.

În cursul tratamentului cronic sau cu doze mari este necesarã monitorizarea elementelor figurate sanguine, a eventualelor manifestãri precoce ale dischineziei tardive, a manifestãrilor de supradozaj sau subdozaj si a functiei hepatice. Tratamentul trebuie întrerupt imediat în cazul în care apare o deprimare semnificativã a hematopoiezei.

Este necesar control stomatologic repetat, în special la adulti si vârstnici, deoarece haloperidolul inhibã secretia salivarã (prin efecte anticolinergice periferice), favorizeazã aparitia cariilor, afectiunilor odontale, candidozei si disconfortului bucal.

Datoritã posibilei fotosensibilizãri se va evita expunerea la soare sau radiatii ultraviolete.

Se recomandã evitarea consumului de alcool etilic.

Trebuie evitate eforturile fizice mari, datoritã riscului cardiovascular.

Excipienti
Haloperidol Rompharm 2 mg/ml contine p-hidroxibenzoat de metil si p-hidroxibenzoat de n-propil, care pot determina reactii alergice, chiar întârziate.

4.5     Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune

Asocieri contraindicate:
- agonisti dopaminergici (de exemplu, amantadinã, bromocriptinã, entacaponã, piribendil, ropinirol, pramipexol, apomorfinã);
- sultopirida (risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor).

Asocieri nerecomandate
Nu se recomandã administrarea concomitentã de antiaritmice din clasa Ia (chinidinã, hidrochinidinã, disopiramidã), antiaritmice din clasa III (amiodaronã, sotalol, dofetilidã, ibutilidã), anumite neuroleptice (tioridazinã, clorpromazinã, levomepromazinã, trifluoperazinã, sulpiridã, amisulpiridã, triapridã, pimozidã, droperidol) si brepridil, cisapridã, difemanil, eritromicina i.v., mizolastinã, vincaminã i.v., datoritã riscului major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor.

De asemenea, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, moxifloxacina, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacã aceste asocieri nu pot fi evitate se recomandã controlul prealabil al intervalului QT si monitorizare ECG continuã si supraveghere clinicã.

Diltiazem, verapamil, beta-blocantele, clonidina, guanfacina, digitalicele, anticolinesterazicele (donepezil, rivastigminã, tacrinã, galantaminã, piridostigminã, neostigminã) prezintã risc de bradicardie si aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacã aceastã asociere este absolut necesarã, se va face sub supraveghere clinicã si ECG continuã.

Medicamentele hipokaliemiante, cum sunt diureticele hipokaliemiante, laxativele iritante, amfotericinã B i.v., glucocorticoizii, tetracosactidul, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Se recomandã corectarea hipokaliemiei înainte de administrarea medicamentelor si supravegherea clinicã, electroliticã si ECG continuã.

Asocieri care necesitã prudentã
Trebuie tinut cont de intentia de a utiliza diferite alte medicamente, inclusiv cele care se elibereazã fãrã prescriptie medicalã (mai ales decongestive nazale si antialergice).

Principalele interactiuni sunt cu:
- amfetaminele: haloperidolul scade efectul stimulant al acestora, iar efectele sale antipsihotice pot fi diminuate;
- anticolinergicele si antihistaminicele: potenteazã efectele anticolinergice ale haloperidolului, cresc tensiunea intraocularã, pot determina tulburãri gastro-intestinale (constipatie mergând pânã la ileus paralitic), scad absorbtia haloperidolului si îi pot reduce eficacitatea (se impune adaptarea dozei);
- antiepilepticele: haloperidolul favorizeazã accesele epileptice;
- alcoolul etilic si medicamentele deprimante centrale (sedative, hipnotice, tranchilizante, analgezice opioide): efectele deprimante centrale sunt crescute, risc de deprimare respiratorie si hipotensiune arterialã;
- metildopa: risc crescut de reactii adverse nervos centrale;
- levodopa: haloperidolul îi anuleazã efectele antiparkinsoniene;
- antidepresivele triciclice: prelungirea si intensificarea efectelor sedative si anticolinergice; Haloperidolul este un inhibitor al CYP2D6. Haloperidolul inhibã metabolizarea antidepresivelor triciclice, de aceea creste concentratia plasmaticã a acestor medicamente.
- carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul si rifampicina (inductoare enzimatice), în administrare cronicã: scad semnificativ concentratia plasmaticã a haloperidolului, fãcând necesarã cresterea dozelor;
- litiu: risc crescut de tulburãri neurologice, se întrerupe imediat tratamentul;

În cazuri rare poate apãrea sindromul asemãnãtor encefalopatiei cu simptomele de tipul confuzie, dezorientare, cefalee, tulburãri de echilibru. Dacã apar astfel de simptome se impune întreruperea imediatã a tratamentului.
- anticoagulantele orale: haloperidolul le scade efectul;
- epinefrina si alte simpatomimetice: haloperidolul antagonizeazã efectele alfa-adrenergice;
- blocantele terminatiilor simpatice (de exemplu, guanetidina): medicamentul le scade efectul hipotensor.

S-a raportat antagonizarea efectului fenindionei de cãtre haloperidol.

Înaintea interventiilor chirurgicale sau stomatologice utilizarea haloperidolului trebuie anuntatã medicului, datoritã unor riscuri crescute determinate de unele interactiuni medicamentoase.

Haloperidolul este metabolizat prin glucuronoconjugare si de cãtre izoenzimele citocromului P450 (în special CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea acestor cãi de metabolizare de alte medicamente sau scãderea activitãtii izoenzimei CYP2D6 poate determina cresterea concentratiei plasmatice de haloperidol si implicit cresterea riscului pentru evenimentele adverse , incluzând prelungirea QT. În studii de farmacocineticã au fost raportate cresteri mici si moderate ale concentratiei haloperidolului în cazul în care haloperidolul a fost administrat concomitent cu medicamente caracterizate ca substrat sau inhibitori ai izoenzimei CYP 3A4 sau 2D6, cum ar fi itraconazol, buspironã, venlafaxinã, alprazolam, fluvoxaminã, chinidinã, fluoxetinã, sertralinã, clorpromazinã si prometazinã. O diminuare a activitãtii izoenzimei CYP2D6 poate determina o crestere a concentratiei haloperidolului.

Cresterea QTc si a simptomelor extrapiramidale au fost observate în cazul administrãrii haloperidolului concomitent cu inhibitori metabolici, itraconazolul (400 mg pe zi) si paroxetinã (20 mg pe zi). Se impune scãderea dozei haloperidolului.

4.6     Sarcina si alãptarea

Sarcina
Au fost raportate cazuri izolate de malformatii congenitale, de aceea haloperidolul trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacã beneficiul terapeutic matern justificã riscul potential pentru fãt.

Alãptare
Haloperidolul este excretat în laptele matern si poate determina manifestãri extrapiramidale la sugari.

Dacã administrarea este consideratã absolut necesarã, alãptarea trebuie întreruptã.

4.7     Efecte asupra capacitãtii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
În special la doze mari si la începutul tratamentului, poate sã aparã un anumit grad de sedare sau afectare a stãrii de vigilentã, care poate fi intensificat de consumul de alcool etilic. În acest caz, pacientii trebuie sfãtuiti sã nu conducã vehicule sau sã foloseascã utilaje în timpul tratamentului cu haloperidol.

4.8     Reactii adverse
La doze mici (1 pânã la 2 mg pe zi), reactiile adverse ale haloperidolului sunt rare, usoare si tranzitorii.
La pacientii cãrora li se administreazã doze mari, anumite reactii adverse sunt observate mai frecvent.

Reactiile adverse sunt clasificate în functie de frecventã, folosind urmãtoarea conventie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 si <1/10)_
Mai putin frecvente (≥ 1/1000 si <1/100)
Rare (≥1/10000 si <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)

Cu frecventã necunoscutã (care nu poate fi estimatã din datele disponibile)
Tulburãri hematologice si limfatice

Mai putin frecvente: scãderi usoare si în general, tranzitorii ale numãrului celulelor sanguine. Rare: agranulocitozã, trombocitopenie si leucopenie tranzitorie, în general, în cazul administrãrii concomitente a haloperidolului cu alte medicamente.

Tulburãri endocrine
Rare: hiperprolactinemie care poate determina: galactoree, ginecomastie si oligo- sau amenoree.
Foarte rare: sindromul secretiei inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH).
Tulburãri metabolice si de nutritie Foarte rare: hipoglicemie

Tulburãri psihice
Mai putin frecvente: depresie, agitatie, somnolentã, insomnie si agravarea aparentã a simptomelor psihotice.

Tulburãri ale sistemului nervos

Frecvente:
- Simptome extrapiramidale
- Dischinezie tardivã
- Sindrom neuroleptic malign (SNM)

Mai putin frecvente: sedare, cefalee, confuzie, vertij, crize de tip grand mal.

Tulburãri oculare
Mai putin frecvente: vedere încetosatã, glaucom cu unghi îngust la pacientii vârstnici.

Tulburãri cardiace
Mai putin frecvente: tahicardie
Rare: prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor, aritmii ventriculare, incluzând fibrilatie ventricularã si tahicardie ventricularã, stop cardiac.

Tulburãri vasculare
Mai putin frecvente: hipotensiune arterialã, în special la vârstnici, hipertensiune arterialã.

Tulburãri gastro-intestinale
Rare: greatã si vãrsãturi, anorexie, dispepsie si constipatie, modificãri ale greutãtii corporale.

Tulburãri hepatobiliare
Cu frecventã necunoscutã: anomalii ale functiei hepatice sau hepatite, cel mai frecvent colestaticã, icter.

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat
Rare: eruptii cutanate tranzitorii, urticarie, anafilaxie, fotosensibilitate, dermatitã exfoliativã si eritem polimorf.

Tulburãri musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv
Rare: rigiditate muscularã.

Tulburãri renale si ale cãilor urinare
Mai putin frecvente: retentie urinarã.

Tulburãri ale aparatului genital si sânului
Mai putin frecvente: priapism, tulburãri de erectie, afectarea functiei sexuale, inclusiv a ejaculãrii.

Tulburãri generale si la nivelul locului de administrare
Rare: edem periferic, diaforezã sau hipersalivatie, tulburãri ale termoreglãrii.

4.9     Supradozaj

Simptome
Manifestãrile reprezintã o exprimare a efectelor farmacologice cunoscute si a reactiilor adverse. Cele mai importante sunt: tulburãri extrapiramidale severe, hipotensiune arterialã, sedare. Simptomele extrapiramidale se manifestã prin rigiditate muscularã, tremor localizat sau generalizat. De asemenea, poate sã aparã hipertensiune arterialã.

În cazuri extreme, pacientul intrã în comã cu deprimare respiratorie si hipotensiune arterialã, care poate fi suficient de severã pentru a determina o stare asemãnãtoare socului.

Trebuie avut în vedere riscul aparitiei aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea intervalului QT.

Convulsiile pot, de asemenea, sã aparã.

Tratament
Deoarece nu existã antidot specific, se recomandã tratament de sustinere a functiilor vitale. La pacientii comatosi, degajarea cãilor respiratorii trebuie asiguratã prin intubatie orofaringeanã sau endotrahealã. Deprimarea respiratorie poate necesita respiratie artificialã.

Trebuie monitorizate electrocardiograma si semnele vitale, iar monitorizarea trebuie continuatã pânã când electrocardiograma se normalizeazã. Aritmiile severe trebuie tratate adecvat. Hipotensiunea arterialã si colapsul circulator pot fi contracarate prin perfuzie intravenoasã de fluide, plasmã sau albuminã si medicamente vasoconstrictoare, cum sunt: dopamina sau noradrenalina. Adrenalina nu trebuie utilizatã, deoarece, în prezenta haloperidolului, poate determina hipotensiune arterialã severã .

În caz de reactii extrapiramidale severe se administreazã parenteral antiparkinsoniene (de exemplu, mesilat de benzatropinã 1-2 mg intramuscular sau intravenos).

Grupa farmacoterapeuticã:
Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivati de butirofenonã, codul ATC: N05AD01

Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potentã mare. Efectul sedativ este moderat, tulburãrile motorii sunt relativ frecvente si intense. Efectele vegetativolitice sunt minore. Este un antiemetic activ.

Actiunile farmacodinamice sunt atribuite în principal blocãrii receptorilor dopaminergici de la nivelul sistemului limbic, nigrostriatului si hipotalamusului.

Proprietãti farmacocinetice
Haloperidolul este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. Datoritã metabolizãrii la nivelul primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea este mai micã dupã administrare oralã, comparativ cu administrarea injectabilã intramuscularã, încadrându-se într-un interval destul de larg, 44-74% (în medie 60%). Concentratiile plasmatice atinse de haloperidol sunt supuse unei largi variatii interindividuale, dar nu existã o relatie evidentã între concentratia plasmaticã atinsã si eficacitatea terapeuticã. Variatia se poate datora atât diferentelor de absorbtie gastro-intestinalã, cât si extinderii metabolizãrii. Se leagã de proteine în proportie de 92%. Concentratia plasmaticã maximã este atinsã în 2-6 ore dupã administrarea oralã. Timpul de înjumãtãtire plasmaticã este de 12-38 ore dupã administrare oralã. Se distribuie în întregul organism, mai intens în tesutul adipos (datoritã lipofilitãtii) si hepatic si mai putin în creier, rinichi, plãmâni, splinã si inimã. Trece în laptele matern. Este metabolizat la nivel hepatic, cu implicarea CYP3A4 si CYP2D6, cãile de metabolizare incluzând N-dealchilare oxidativã a nucelului piperidinic cu formare de acizi florofenilcarbonici si metaboliti piperidinici, inactivi si reducere a grupãrii cetonice, cu formarea de hidroxi-haloperidol, alcool denumit haloperidol redus. Activitatea metabolitului redus al haloperidolului pare a fi semnificativ scãzutã fatã de substanta-mamã, dar existã unele dovezi privind reoxidarea acestuia la haloperidol. Unele studii indicã posibilitatea ca pacientii care nu rãspund la tratamentul cu haloperidol sã prezinte o concentratie plasmaticã mai înaltã de haloperidol redus.

Metabolitii piridinici formati prin oxidarea haloperidolului si eliminati pe cale urinarã sunt suspectati de actiune neurotoxicã similarã MPTP (1-methyl-4-phenyl-1,2,3,6-tetrahydropyridine, un contaminant al analogului de petidinã MPPP (1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine), utilizat ca drog, care determinã parkinsonism ireversibil).

Este excretat pe cale urinarã, biliarã si fecalã; existã dovezi ale recirculãrii enterohepatice. Desi excretia începe destul de rapid, numai 20-60% din doza administratã este excretatã (in special ca metaboliti) în timp de o sãptãmânã, nivele detectabile rãmânând prezente timp de câteva sãptãmâni. Circa 1% din doza administratã se excretã nemetabolizatã, pe cale urinarã. Circa 15% din doza administratã oral se eliminã pe cale fecalã dupã excretia biliarã.

Date preclinice de sigurantã
Datele preclinice nu au evidentiat riscuri deosebite pe baza studiilor conventionale de sigurantã farmacologicã, toxicitatea dozelor repetate, genotoxicitate si potential carcinogenic.
 
Lista excipientilor
Acid lactic
p-hidroxibenzoat de metil (E 218) p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216) Apã purificatã

Precautii speciale pentru pãstrare
A se pãstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
A nu se utiliza dupã data de expirare înscrisã pe ambalaj.

Natura si continutul ambalajului
Cutie cu un flacon din PEJD a 10 ml picãturi orale, solutie, prevãzut cu picurãtor.