Merişorul face parte din familia Ericaceae, fiind un arbust pitic răspândit în zonele montane, la altitudini de peste 1300m. El provine din emisfera nordică, unde reprezenta alimentaţia de bază a vikingilor. În scopuri medicinale, se folosesc frunzele, care se recoltează în lunile septembrie şi octombrie, perioadă în care conţinutul în substanţe active este maxim. Merişorul conţine următoarele principii active: arbutozidă, metilarbutozidă, arbutină, fraxină, flavonoide, antocianidine şi taninuri.
Pe traiectul urinar, arbutozida şi metilarbutozida sunt hidrolizate la hidrochinonă, metilhidrochinonă şi glucoză. Principala sa acţiune terapeutică, aceea de antiseptic urinar, se datorează hidrochinonei, care se elimină rapid prin urină, pe care o poate colora în verde. Înca o acţiune deosebit de folositoare a merişorului este cea antimicrobiană asupra bacteriilor Porphyromonas gingivalis şi Prevotella intermedia, implicate în dezvoltarea infecţiilor gingivale şi pulpare, contribuind la igienizarea cavităţii bucale.

Contribuie la:

INTERN:
Contribuie la menţinerea sănătăţii tractului urinar.

EXTERN:
Contribuie la menţinerea sănătăţii cavităţii bucale.

Contraindicatii:
Insuficienţă renală, sarcină, alăptare, copii mici, alergie la merişor.