Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

PREDUCTAL 20 MG X 60 cutie cu 2 blist. pvc/al x 30 compr. film.

26,49 Lei
1 leu - cadou castigat
17 buc. in stoc
Producator: SERVIER
Denumire comuna internationala: TRIMETAZIDINUM [Similare]
Impachetare si concentratie: COMPR. FILM. 20mg
Cod: W54945001
Pret valabil doar pentru comanda online. Pretul din farmacie poate fi diferit, cu exceptia produselor eliberate pe baza de reteta.
Acest medicament se elibereaza numai in farmacie pe baza de prescriptie medicala.
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Preductal 20 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine diclorhidrat de trimetazidină 20 mg.
Excipienţi: roşu coşenilă A (E 124) 0,369 mg; galben amurg FCF (E 110) 0,0420 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat
Comprimate filmate rotunde, biconvexe.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice
Trimetazidina este indicată la adulţi ca terapie adăugată la tratamentul simptomatic al pacienţilor cu angină pectorală stabilă insuficient controlaţi terapeutic sau care prezintă intoleranţă la tratamentele antianginoase de primă linie.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doza recomandată este un comprimat care conţine trimetazidină 20 mg, de 3 ori pe zi, în timpul meselor.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min) (vezi punctele 4.4 şi 5.2), doza recomandată este 1 comprimat a 20 mg de două ori pe zi, adică 1 comprimat dimineaţa şi 1 comprimat seara, în timpul meselor.

Pacienţi vârstnici

Pacienţii vârstnici pot prezenta o expunere crescută la trimetazidină, din cauza scăderii funcţiei renale în corelaţie cu vârsta (vezi punctul 5.2). La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), doza recomandată este 1 comprimat a 20 mg de două ori pe zi, adică 1
comprimat dimineaţa şi 1 comprimat seara, în timpul meselor.
Creşterea dozelor la pacienţii vârstnici trebuie efectuată cu precauţie (vezi punctul 4.4).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea trimetazidinei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Nu sunt disponibile date.
Beneficiile tratamentului trebuie reevaluate după 3 luni de tratament şi acesta trebuie întrerupt în absenţa răspunsului terapeutic.

4.3 Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la punctul 6.1
- Boală Parkinson, simptome parkinsoniene, tremor, sindromul picioarelor neliniştite şi alte tulburări de mişcare
- Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Acest medicament nu constituie un tratament curativ pentru crizele de angină pectorală şi nici nu este indicat ca tratament iniţial pentru angina instabilă sau infarctul miocardic acut. Nu trebuie administrat la iniţierea tratamentului în ambulator şi nici în primele zile de spitalizare.
În cazul crizelor de angină pectorală, trebuie reevaluată boala coronariană şi reconsiderat tratamentul (tratament medicamentos, eventual revascularizare).
Trimetazidina poate provoca sau agrava simptomele parkinsoniene (tremor, akinezie, hipertonie), care trebuie investigate în mod regulat, mai ales la pacienţii vârstnici. În situaţiile incerte, pacienţii trebuie îndrumaţi către un medic neurolog pentru investigaţii adecvate.
Apariţia tulburărilor de mişcare, cum sunt simptomele parkinsoniene, sindromul picioarelor neliniştite, tremorul şi instabilitatea în mers, trebuie să ducă la întreruperea definitivă a tratamentului cu trimetazidină.
Aceste cazuri au o incidenţă scăzută şi sunt de obicei reversibile după întreruperea tratamentului.
Majoritatea pacienţilor s-a recuperat, în decurs de 4 luni după întreruperea administrării de trimetazidină. Dacă simptomele parkinsoniene persistă mai mult de 4 luni după întreruperea administrării medicamentului, trebuie solicitată opinia unui medic neurolog.
Pot apărea căderi, corelate cu cu instabilitatea în mers sau cu hipotensiunea arterială, în special la pacienţii care urmează tratament antihipertensiv (vezi punctul 4.8).

Se recomandă precauţie la prescrierea trimetazidinei la pacienţii care prezintă expunere crescută:
- insuficienţă renală moderată (vezi punctele 4.2 şi 5.2)
- pacienţi cu vârsta peste 75 de ani (vezi punctul 4.2).
Preductal conţine roşu coşenilă A (E 124) şi galben amurg FCF (E 110). Poate determina reacţii alergice.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Până în prezent, nu au fost raportate interacţiuni cu alte medicamente.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcină
Nu există date privind utilizarea trimetazidinei la femeile gravide. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte nocive directe sau indirecte privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Ca măsură de precauţie, este de preferat să se evite utilizarea Preductal 20 mg în timpul sarcinii.
Alăptare
Nu se cunoaşte dacă trimetazidina sau metaboliţii săi se excretă în laptele uman. Nu poate fi exclus un oarecare risc asupra nou-născuţilor/sugarilor. Preductal 20 mg nu trebuie utilizat în timpul alăptării.
Fertilitate
Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat efecte asupra fertilităţii la şobolanii de ambele sexe (vezi pct. 5.3).

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Trimetazidina nu a avut efecte hemodinamice în studiile clinice; cu toate acestea, pe baza experienţei după punerea pe piaţă, au fost observate cazuri de ameţeli sau somnolenţă (vezi punctul 4.8) care pot influenţa capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse, definite ca evenimentele adverse considerate cel puţin posibil datorate tratamentului cu trimetazidină, sunt clasificate după frecvenţă utilizând următoarea convenţie:
foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Clasificare pe aparate, sisteme şi organe

Frecvenţă

Termen utilizat

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente

Ameţeli, cefalee

Cu frecvenţă necunoscută

Simptome parkinsoniene (tremor, akinezie, hipertonie), instabilitate în mers, sindromul picioarelor neliniştite, alte tulburări de mişcare, de obicei reversibile după întreruperea tratamentului

Cu frecvenţă necunoscută

Tulburări ale somnului (insomnie, somnolenţă)

Tulburări cardiace

Rare

Palpitaţii, extrasistole, tahicardie

Tulburări vasculare

Rare

Hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică ce poate fi asociată cu stare generală de rău, ameţeli sau căderi, în special la pacienţii care utilizează tratament antihipertensiv, hiperemie tranzitorie la nivelul feţei şi gâtului

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente

Dureri abdominale, diaree, dispepsie, greaţă, vărsături

Cu frecvenţă necunoscută

Constipaţie

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente

Erupţie cutanată tranzitorie, prurit, urticarie

Cu frecvenţă necunoscută

Pustuloză exentematoasă acută generalizată (PEAG), angioedem

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente

Astenie

Tulburări hematologice şi limfatice

Cu frecvenţă necunoscută

Agranulocitoză

Trombocitopenie

Purpură trombocitopenică

Tulburări hepatobiliare

Cu frecvenţă necunoscută

Hepatită


Datorită prezenţei excipienţilor roşu coşenilă A (E 124) şi galben amurg FCF (E 110) în compoziţia medicamentului, pot să apară reacţii alergice.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Sunt disponibile date foarte limitate privind supradozajul cu trimetazidină. Se recomandă tratament simptomatic.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente pentru afecţiuni cardiace, codul ATC: C01EB15.

Mecanism de acţiune

Prin protejarea metabolismului energetic în celulele expuse la hipoxie sau ischemie, trimetazidina previne scăderea concentraţiei intracelulare de ATP, asigurând astfel funcţionarea corectă a pompelor ionice şi a fluxului transmembranar de sodiu-potasiu, menţinând astfel homeostazia celulară.
Trimetazidina inhibă β-oxidarea acizilor graşi prin blocarea 3-cetoacil-CoA-tiolazei cu lanţ lung, ceea ce duce la creşterea oxidării glucozei. În celula ischemică, energia rezultată în timpul oxidării glucozei necesită un consum mai mic de oxigen comparativ cu cel necesar în cursul procesului de β-oxidare.
Potenţarea oxidării glucozei optimizează procesele energetice celulare, menţinând astfel un metabolism energetic adecvat în caz de ischemie.
În acelaşi timp, trimetazidina favorizează producţia fosfolipidelor membranare şi încorporarea lor în membrană, protejând-o împotriva agresiunilor. Schimbarea substratului energetic, de la oxidarea acizilor graşi către oxidarea glucozei, poate explica proprietăţile antianginoase ale trimetazidinei.

Efecte farmacodinamice

La pacienţii cu boală cardiacă ischemică, trimetazidina acţionează ca substanţă implicată în metabolism, menţinând la nivelul miocardului concentraţii intracelulare ale fosfatului ce asigură o valoare energetică crescută. Efectele anti-ischemice sunt obţinute fără efecte hemodinamice
concomitente.

Eficacitate şi siguranţă clinică

Studiile clinice au demonstrat eficacitatea şi siguranţa trimetazidinei în tratamentul pacienţilor cu angină pectorală cronică, fie în cazul administrării în monoterapie, fie în cazul în care beneficiul tratamentului cu alte medicamente antianginoase nu a fost suficient.
Într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, care a inclus 426 pacienţi (TRIMPOL-II), trimetazidina (60 mg pe zi), adăugată la tratamentul zilnic cu metoprolol 100 mg (50 mg de două ori pe zi) timp de 12 săptămâni, a îmbunătăţit semnificativ statistic parametrii probelor de efort şi
simptomele clinice, comparativ cu placebo: durata totală a efortului +20,1 s, p=0,023; capacitatea totală de efort +0,54 METs, p=0,001; timpul până la apariţia subdenivelării cu 1 mm a segmentului ST +33,4 s, p=0,003; timpul până la debutul episodului de angină pectorală +33,9 s, p<0,001; episoade de
angină pectorală per săptămână -0,73, p=0,014; utilizare de nitraţi cu acţiune de scurtă durată per săptămână -0,63, p=0,032, fără modificări hemodinamice.
Într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, care a inclus 223 pacienţi (Sellier), un comprimat cu eliberare modificată care conţine trimetazidină 35 mg (administrat de două ori pe zi), adăugat la tratamentul cu atenolol 50 mg (o dată pe zi) timp de 8 săptămâni, a determinat la un
subgrup de pacienţi (n=173), la 12 ore de la administrarea medicamentului, o creştere semnificativă (+34,4 s, p=0,03) a timpului până la apariţia subdenivelării cu 1 mm a segmentului ST la probele de efort, comparativ cu placebo. O diferenţă semnificativă a fost dovedită şi în ceea ce priveşte timpul
până la debutul episodului de angină pectorală (p=0,049). Nu s-au evidenţiat diferenţe semnificative între grupuri pentru celelalte criterii de evaluare secundare (durata totală a efortului, capacitatea totală de efort şi criterii cu privire la simptomatologia clinică).
Într-un studiu randomizat, dublu-orb, cu durata de trei luni, care a inclus 1962 pacienţi (studiul Vasco), au fost evaluate două doze de trimetazidină (70 mg pe zi şi 140 mg pe zi) adăugate la tratamentul cu atenolol 50 mg pe zi, comparativ cu placebo. În populaţia generală, care a inclus atât
pacienţi asimptomatici cât şi pacienţi simptomatici, administrarea de trimetazidină nu a reuşit să demonstreze un beneficiu în ceea ce priveşte atât rezultatele ergometrice (durata totală a efortului, timpul până la apariţia subdenivelării cu 1 mm a segmentului ST, timpul până la debutul episodului de
angină pectorală) cât şi rezultatele clinice. Cu toate acestea, în subgrupul pacienţilor simptomatici (n=1574) stabilit ca urmare a unei analize post-hoc, trimetazidina (140 mg) a îmbunătăţit semnificativ durata totală a efortului (+23,8 s, comparativ cu +13,1 s pentru placebo); p=0,001) şi timpul până la
debutul episodului de angină pectorală (+46,3 s, comparativ cu +32,5 s pentru placebo; p=0,005).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

După administrarea orală, absorbţia trimetazidinei este rapidă, iar concentraţia plasmatică maximă este atinsă în mai puţin de 2 ore.
După o singură doză orală de 20 mg clorhidrat de trimetazidină, concentraţia plasmatică maximă este de aproximativ 55 ng/ml.
După administrări repetate, concentraţia plasmatică la starea de echilibru este atinsă după 24 – 36 ore şi rămâne stabilă pe toată durata tratamentului.
Volumul aparent de distribuţie este de 4,8 l/kg, ceea ce sugerează o difuzie bună în ţesuturi. Legarea de proteine este redusă; măsurătorile in vitro dau valori de 16%.
Trimetazidina este excretată în principal prin urină, în special în forma nemetabolizată. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 6 ore.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Administrarea orală de doze repetate la câini, până la doze de 40 de ori mai mari decât doza terapeutică şi la şobolani până la doze de 200 de ori mai mari, nu a indus nici un deces şi nici modificări fizice, biologice, anatomo-biologice sau comportamentale.
Administrarea orală a unei doze de 100 de ori mai mare decât doza terapeutică la om nu a modificat funcţia de reproducere (fertilitatea, fertilizarea, sarcina, embriogeneza, alăptarea, dezvoltarea peri- şi post-natală şi performanţele reproductive ale animalelor).
În studiile in vitro şi in vivo nu s-au observat efecte mutagene.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor
Nucleu
Stearat de magneziu
Amidon de porumb
Manitol
Povidonă
Talc.
Film
Glicerol
Hipromeloză
Macrogol 6000
Stearat de magneziu
Galben amurg FCF (E 110)
Roşu coşenilă A (E 124)
Dioxid de titan (E 171).

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30ºC în ambalajul original

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 30 comprimate filmate
Cutie cu 20 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate filmate
Cutie cu 40 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate filmate

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

LES LABORATOIRES SERVIER
50 Rue Carnot, 92284 Suresnes Cedex, Franţa

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

2161/2009/01-02-03

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reînnoirea autorizaţiei –Noiembrie 2009

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai 2014

Codificare ATC

C sistemul cardiovascular Similare
01 Terapia cordului Similare
E Alte preparate cardiace Similare
B Similare
15 TRIMETAZIDINUM Similare
13 buc.
0725 151 803
Soseaua Giurgiului nr. 118, Sector 4, Bucuresti - jud. Bucuresti

2 buc.
0722 619 500
Str. Portile de Fier nr. 26, Hala parter, Orsova - jud. Mehedinti

1 buc.
0736 621 342
Str. Blajului nr. 3A, Mizil - jud. Prahova

1 buc.
0736 621 268
B-dul Republicii nr. 12, Bl. 33 B1 - B2, parter, Ploiesti - jud. Prahova