Descriere
Theraflu Max Raceala si Gripa cu aroma de fructe de padure si mentol 1000 mg/10 mg/70 mg, Haleon | 10 plicuri
Ce este Theraflu Max Răceală și Gripă cu aromă de fructe de pădure și mentol, 10 plicuri, Haleon?
Theraflu Max Răceală și Gripă este utilizat pentru ameliorarea simptomelor asociate răcelii și gripei, atunci când congestia nazală, adică nasul înfundat, este însoțită de febră și/sau durere ușoară până la moderată, precum durere în gât, durere de cap, dureri musculare sau durere la nivelul sinusurilor.
Theraflu Max Răceală și Gripă este destinat utilizării numai de către adulți și vârstnici cu greutatea corporală de minimum 50 kg.
Beneficii:
Paracetamolul are efect analgezic, contribuind la calmarea durerii, și efect antipiretic, ajutând la reducerea febrei.
Clorhidratul de fenilefrină acționează ca decongestionant nazal. Acesta ajută la desfundarea nasului și la îmbunătățirea respirației, prin reducerea inflamației de la nivelul căilor respiratorii nazale.
Acidul ascorbic contribuie la completarea aportului zilnic de vitamina C, o componentă esențială a alimentației. Aportul de vitamina C poate fi important în stadiile incipiente ale răcelii sau gripei, când rezervele organismului pot fi scăzute, iar pofta de mâncare poate lipsi.
Ingrediente:
Fiecare plic unidoză conține paracetamol 1000 mg, clorhidrat de fenilefrină 10 mg, corespunzător la fenilefrină bază 8,2 mg, și acid ascorbic 70 mg.
Mod de utilizare
Adulți, inclusiv vârstnici, cu greutatea corporală de 50 kg și peste: se administrează 1 plic la interval de 4-6 ore, după cum este necesar, fără a depăși 4 plicuri pe zi.
Doza zilnică maximă este de 4 plicuri într-un interval de 24 de ore, echivalentul a 4000 mg paracetamol, 40 mg clorhidrat de fenilefrină și 280 mg acid ascorbic. Nu depășiți doza sau frecvența de administrare recomandate.
Durata maximă de utilizare înainte de consultul unui medic este de 3 zile.
Se recomandă utilizarea numărului minim de plicuri necesar zilnic pentru un tratament eficace, pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlului și ameliorării simptomelor.
Copii și adolescenți: Theraflu Max Răceală și Gripă nu este indicat copiilor și adolescenților cu vârsta sub 18 ani.
Precauții
Theraflu Max Răceală și Gripă conține paracetamol. Nu utilizați acest medicament concomitent cu alte medicamente eliberate cu sau fără prescripție medicală care conțin paracetamol, administrate pentru durere, febră sau simptome de răceală și gripă.
Nu depășiți doza recomandată, deoarece supradozajul cu paracetamol poate afecta grav ficatul.
Nu utilizați Theraflu Max Răceală și Gripă împreună cu alte medicamente destinate tratamentului tusei, răcelii, congestiei nazale sau nasului înfundat, decât la recomandarea medicului sau farmacistului.
Forma de prezentare
Cutie cu 10 plicuri unidoză din hârtie. Fiecare plic conține pulbere de culoare roz pal până la portocaliu deschis, cu miros caracteristic de mentol și fructe de pădure.
Discutii, comentarii