Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

NEBIDO 1000 MG/4 ML X 1 cutie cu 1 flac. din sticla bruna, cu capacitatea

452,73 Lei
14 lei - cadou castigati
6 buc. in stoc
Producator: BAYER
Denumire comuna internationala: TESTOSTERONUM [Similare]
Impachetare si concentratie: SOL. INJ. 1000mg/4ml
Cod: W63885002
Pret valabil doar pentru comanda online. Pretul din farmacie poate fi diferit, cu exceptia produselor eliberate pe baza de reteta.
Acest medicament se elibereaza numai in farmacie pe baza de prescriptie medicala.

 Prospect
Nebido 1000 mg/4 ml soluţie injectabilă
Undecanoat de testosteron
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Nebido şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Nebido
3. Cum să utilizaţi Nebido
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Nebido
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Nebido şi pentru ce se utilizează
Nebido conţine ca substanţă activă testosteron, un hormon masculin. Nebido se injectează într-un
muşchi, în corp. Acolo poate fi depozitat şi va fi eliberat treptat pe parcursul unei perioade de timp.
Nebido se utilizează la bărbaţii adulţi în scopul substituţiei testosteronului, pentru tratarea diferitelor
probleme de sănătate cauzate de deficitul de testosteron (hipogonadism masculin). Acesta trebuie
confirmat prin intermediul a două determinări separate ale valorilor testosteronului în sânge şi trebuie
să includă, de asemenea, simptome clinice cum sunt:
 impotenţă
 infertilitate
 apetit sexual scăzut
 oboseală
 stări depresive
 pierdere de masă osoasă cauzată de valori scăzute de hormon.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Nebido
Nu utilizaţi Nebido
- dacă sunteţi alergic la undecanoat de testosteron sau la oricare dintre celelalte componente ale
acestui medicament (enumerate la punctul 6)
- dacă aveţi sau aţi fost suspectat de cancer androgen - dependent de prostată sau de glandă
mamară
- dacă aţi avut sau aveţi tumori hepatice
- dacă aţi avut un nivel crescut de calciu în sânge împreună cu tumori maligne.
Nebido nu este destinat pentru utilizare la femei.
Nebido nu este destinat pentru utilizare la copii şi adolescenţi. Nu există date disponibile privind
utilizarea Nebido la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
La copii, pe lângă faptul că poate cauza dezvoltarea timpurie a caracteristicilor sexuale
secundare masculine (masculinizarea), testosteronul poate provoca o creştere accelerată a
oaselor şi stoparea creşterii acestora, reducând astfel înălţimea finală. Este de aşteptat apariţia
formelor de acnee comună.
Atenţionări şi precauţii
Spuneţi medicului dumneavoastră înainte să utilizaţi Nebido dacă aveţi sau aţi avut vreodată:
- epilepsie
- probleme cu inima, rinichii sau ficatul
- migrene
- probleme ale inimii, rinichilor sau ficatului
- întreruperi temporare a respiraţiei în timpul somnului (apnee), deoarece acestea se pot agrava
- cancer, poate fi necesar ca nivelul de calciu din sânge să fie testat în mod regulat
- probleme de coagulare a sângelui
- tensiune arterială crescută sau dacă sunteţi sub tratament pentru tensiunea arterială crescută,
deoarece testosteronul poate provoca creşterea tensiunii ateriale.
- trombofilie (o anomalie a coagulării sângelui care creşte riscul de tromboză – cheaguri de sânge
în vasele de sânge)

Pacienţii vârstnici (peste 65 ani)
Nu este necesară ajustarea dozei dacă aveţi peste 65 de ani. (vezi „Examenul medical/Urmărirea ”)
Pacienţi cu afecţiuni hepatice
Nu au fost efectuate studii pe pacienţii cu insuficienţă hepatică. Administrarea Nebido este
contraindicată la bărbaţii cu tumori hepatice sau antecedente de tumori hepatice (vezi „Nu utilizaţi
Nebido”).
Construirea muşchilor şi teste antidopingNebido nu este recomandat pentru construirea muşchilor la
persoanele sănătoase sau pentru creşterea forţei fizice.
Nebido ar putea da rezultate pozitive la testele antidoping.
Pacienţi cu afecţiuni renale
Nu s-au efectuat studii la pacienti cu insuficienţă renală.
Dacă vă cunoaşteţi cu o boală severă de inimă, ficat sau rinichi, tratamentul cu Nebido poate cauza
complicații severe sub forma retenției de apă în organism, însoțită uneori de insuficiență cardiacă
(congestivă).
Medicul dumneavoastră trebuie să vă efectueze următoarele analize de sânge înaintea și în timpul
tratamentului: valoarea testosteronului în sânge, hemoleucograma completă.
Examenul medical/Urmărirea
Hormonii masculini pot accelera progresia cancerului de prostată şi a măririi prostatei (hiperplazie
benignă de prostată). Medicul va efectua examenul medical, înainte de a vă injecta Nebido, pentru a se
asigura că nu suferiţi de cancer de prostată. Dacă sunteţi în vârstă, aţi putea avea un risc crescut pentru
a dezvolta creşterea prostatei când utilizaţi androgeni cum este Nebido. Deşi nu există dovezi clare că
androgenii generează cancer de prostată, aceştia pot spori creşterea oricărui cancer de prostată existent.
Medicul dumneavoastră vă va examina periodic prostata şi sânii, mai ales dacă aveţi o vârstă înaintată.
De asemenea, vă vor fi prelevate regulat mostre de sânge.
Ca urmare a utilizării substanţelor hormonale, cum sunt compuşi androgeni, a fost observată apariţia
unor cazuri de tumori hepatice benigne (necanceroase) şi maligne (canceroase). Deşi este puţin
probabil ca o tumoră să apară, aceasta va reprezenta o problemă de sănătate. În cazuri izolate aceste
tumori pot prezenta hemoragii interne care pot pune viaţa în pericol. Ca urmare trebuie întotdeauna să
solicitaţi de urgenţă atenţia medicului dumneavoastră când prezentaţi dureri severe de burtă. Nu toate
senzaţiile neobişnuite pe care le simţiţi la nivelul abdomenului superior pot fi considerate drept semne
ale unei tumori sau sângerări. Acelea care nu dispar într-un timp scurt trebuie aduse în atenţia
medicului dumneavoastră.
Nebido împreună cu alte medicamente:
Spuneţi medicul dumneavoastră sau farmacistului dacă aţi utilizat recent orice alte medicamente,
inclusiv medicamente fără prescripţie medicală. Este posibil ca medicul să vă ajusteze doza dacă
folosiţi oricare din următoarele:
- hormonul adrenocorticotrop (ACTH) sau corticosteroizi (utilizaţi pentru tratamentul afecţiunilor
precum reumatism, artrită, alergii sau astm): Nebido poate creşte riscul retenţiei de apă, în special
dacă inima şi ficatul dumneavoastră nu funcţionează normal.
- medicamente pentru subţierea sângelui (derivaţi cumarinici, anticoagulante orale) deoarece acesta
pot creşte riscul de sângerare. Medicul dumneavoastră va verifica doza.
- medicamente utilizate pentru tratamentul diabetului zaharat. Este posibil să fie necesară ajustarea
dozei medicamentului antidiabetic. La fel ca alţi androgeni, testosteronul poate creşte efectul
insulinei.
-
Nebido poate afecta, de asemenea, rezultatele unor teste de laborator (de exemplu, glanda tiroidă).
Spuneţi medicului dumneavoastră sau personalului de laborator că utilizaţi Nebido.
Vă rugăm să vă asiguraţi că l-aţi informat pe medicul dumneavoastră dacă suferiţi de o tulburare de
coagulare a sângelui, deoarece este important ca medicul dumneavoastră să ştie înainte de a decide să
administreze injecţia intramuscular.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Nebido nu este destinat utilizării la femei şi nu trebuie utilizat la femeile gravide sau care alăptează.
Fertilitatea
Tratamentul cu doze crescute de testosteron, frecvent poate reduce reversibil procesul de formare a
spermatozoizilor (vezi punctul „Reacţii adverse posibile”).
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu a fost observată influenţa Nebido asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizaţi Nebido
Medicul dumneavoastră vă va injecta Nebido (1 fiolă/ flacon) foarte lent într-un muşchi. El/ea vă va
face injecţia la intervale de 10 - 14 săptămâni. Acestea sunt suficiente pentru menţinerea unor nivele
suficiente de testosteron, fără să ducă la creşteri excesive ale concentraţiilor testosteronului din sânge.
Nebido se utilizează doar pentru injectare intramusculară. Trebuie acordată o atenţie specială pentru a
evita injectarea într-un vas de sânge (vezi „Note referitoarea la manipularea fiolei autocasabile”).
Începerea tratamentului
Medicul dumneavoastră vă va măsura concentraţia testosteronului din sânge înainte de a începe
tratamentul şi în primele etape ale acestuia. Medicul vă poate administra a doua injecţie după doar şase
săptămâni pentru a atinge rapid nivelul necesar de testosteron. Aceasta va depinde de simptomele
dumneavoastră şi de nivelul de testosteron.
Păstrarea nivelului de Nebido pe parcursul tratamentului
Intervalul dintre injecţii trebuie să fie întotdeauna cuprins în intervalul recomandat de 10-14 săptămâni.
Medicul dumneavoastră vă va măsura periodic concentraţia plasmatică a testosteronului, la finalul unui
interval dintre injecţii pentru a se asigura că aceasta indică valoarea corectă. Dacă nivelul este prea
scăzut, medicul dumneavoastră poate să decidă să vă administreze injecţiile mai frecvent. În cazul unor
concentraţii plasmatice crescute, medicul dumneavoastră poate lua în considerare o creştere a
intervalului dintre injecţii. Nu lipsiţi de la programările de administrare a injecţiilor, deoarece nu se va
păstra nivelul dumneavoastră optim de testosteron.
Dacă aveţi impresia că efectul Nebido este prea puternic sau prea slab, discutaţi cu medicul
dumneavoastră.
Dacă utilizaţi mai mult Nebido decât trebuie
Medicul dumneavoastră va determina intervalul optim de injectare pentru a evita creşterea excesivă a
concentraţiilor de testosteron în sânge. În caz de supradozare accidentală nu sunt necesare măsuri
terapeurice speciale, cu excepţia opririi tratamentului sau reducerii numărului de injectări.
Simptomele utilizării a mai mult Nebido includ:
- iritabilitate
- nervozitate
- creştere în greutate
- erecţii de lungă durată sau frecvente
Spuneţi medicului dumneavoastră, dacă oricare dintre situaţiile de mai sus se aplică la dumneavoastră.
Medicul vă va injecta de mai puţine ori sau va opri tratamentul.
Dacă uitaţi să utilizaţi Nebido
Vă rugăm să respectaţi termenele intervalelor de injectare agreate cu medicul dumneavoastră pentru
eficacitatea optimă a tratamentului.
Dacă încetaţi utilizarea Nebido
Când administrarea Nebido este oprită, pot apărea simptomele de deficit de testosteron.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate cauza reacţii adverse, chiar dacă nu apar la toate
persoanele. Dacă oricare dintre reacţiile adverse devine serioasă sau apare orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, informaţi medicul sau farmacistul.
Cele mai frecvente reacţii adverse sunt acneea şi dureri la locul de administrare.
Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- nivel ridicat anormal a numărului de celule roşii din sânge
- creştere în greutate
- bufeuri
- acnee
- creşterea antigenului specific pentru prostată (creşterea răspunsului imun), creşterea dimensiunii
prostatei şi probleme asociate
- diverse reacţii la locul de injectare (de exemplu, durere, disconfort, mâncărime, înroşire, vânătăi
sau iritaţie)
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
- reacţii alergice
- creşterea apetitului, modificări ale rezultatului testelor de sânge (de exemplu creşteri ale nivelului
de zahăr din sânge şi a grăsimilor);
- depresie, tulburări emoţionale, insomnie, agitaţie, agresivitate sau iritabilitate
- dureri de cap, migrenă sau tremor
- afecţiuni cardiovasculare, creşterea tensiunii arteriale sau ameţeală
- bronşită, sinuzită, tuse, dificultăţi în respiraţie, sforăit, probleme ale vocii
- diaree, greaţă
- modificări ale testelor funcţionale hepatice
- căderea părului, reacţii cutanate (de exemplu roşeaţă, erupţii pe piele, mâncărime sau piele uscată
- dureri articulare, dureri la nivelul mâinilor şi picioarelor, dureri musculare (de exemplu, spasm
muscular, durere sau rigiditate), creşterea valorilor creatin-fosfochinazei din sânge
- flux urinar redus, retenţie urinară, nevoia de urinare în timpul nopţii, tulburări ale tractului urinar
- tulburări ale prostatei (neoplazie intraepitelială prostatică sau întărirea sau inflamarea ţesutului
prostatic), modificări ale apetitului sexual, dureri testiculare, întărirea sau creşterea sânilor, dureri
la nivelul sânilor, creşteri ale nivelului hormonului feminin estradiol din sânge, creşterea nivelului
testosteronului din sânge
- oboseală, slăbiciune generală, transpiraţie excesivă, ori transpiraţii nocturne.
Reacții adverse rare (pot afecta mai puțin de 1 din 1000 persoane):

Substanţa lichidă şi uleioasă din Nebido poate ajunge în plămâni (microembolism pulmonar dat de
soluţia uleioasă) care, în cazuri rare, poate duce la semne şi simptome precum tuse, dispnee,
indispoziţie generală, transpiraţie excesivă, dureri toracice, ameţeală, senzaţie de înţepături sau leşin.
Aceste reacţii pot apărea în timpul injecţiilor sau imediat după acestea şi sunt reversibile.
Au fost raportate suspiciuni de reacţii anafilactice după injectarea Nebido.
Pe lângă reacţiile adverse enumerate mai sus, au mai fost raportate următoarele evenimente după
tratamentul cu preparate care conţin testosteron: nervozitate, ostilitate, întreruperi scurte ale respiraţiei
în timpul somnului, diverse reacţii cutanate inclusiv mătreaţă şi piele uleioasă, creşterea excesivă a
părului, erecţii mai frecvente şi cazuri foarte rare de colorare în galben a pielii şi ochilor (icter).
Tratamentul cu preparate conţinând doze ridicate de testosteron opreşte sau reduce producţia de
spermă, de obicei, deşi acest lucru revine la normal după încetarea tratamentului. Terapia de substituţie
cu testosteron în cazul unor afecţiuni testiculare (hipogonadism) poate determina, în cazuri rare, erecţii
persistente dureroase (priapism). Dozele mari sau administrarea pe termen lung de testosteron cresc
uneori incidenţa retenţiei de lichide şi a edemelor (inflamare cauzată de retenţia de lichide).
Pentru medicamentele care conţin testosteron, s-a detectat, prin analize de sânge periodice, în general,
un risc frecvent de creștere a numărului de globule roșii din sânge, a hematocritului (procentul de
globule roșii din sânge) și a hemoglobinei (componenta globulelor roșii din sânge care transportă
oxigenul).
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile
adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe website-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Nebido
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Nebido
- Substanţa activă este undecanoatul de testosteron. Fiecare fiolă/ flacon conţine 1000 mg
undecanoat de testosteron (corespunzător la 631,5 mg testosteron) în 4 ml soluţie injectabilă (250
mg undecanoat de testosteron/ml corespunzător la 157,9 mg testosteron).
- Celelalte componente sunt: benzoat de benzil, ulei de ricin rafinat.
Cum arată Nebido şi conţinutul ambalajului
Nebido este o soluţie uleioasă, limpede, gălbuie.
Ambalaj
Cutie cu o fiolă din sticlă brună, cu capacitate de 5 ml, conţinând 4 ml soluţie injectabilă.
Cutie cu un flacon din sticlă brună, cu capacitate de 6 ml, conţinând 4 ml soluţie injectabilă, închis cu
dop din cauciuc bromobutilic, sigilat cu capsă din aluminiu.
Este posibil ca nu toate formele de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă BAYER AG
Kaiser-Wilhelm-Allee 1, 51373 Leverkusen, Germania
Fabricantul
Bayer Pharma AG
Müllerstraβe 178, 13353 Berlin
Germania
Acest prospect a fost revizuit în Iulie, 2017.
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentantul local al
Deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
Următoarele informaţii sunt destinate numai personalului medical:
Soluţia pentru injectare intramusculară trebuie verificată vizual înaintea utilizării şi doar soluţiile
limpezi, care nu prezintă particule trebuie utilizate.
Conţinutul fiolei / flaconului trebuie injectate intramuscular imediat după deschiderea fiolei /
flaconului.
Acest medicament este pentru utilizare unică şi orice soluţue neutilizată trebuie aruncată.
Trebuie acordată o atenţie specială pentru evitarea injectării intravenoase.
Ca toate soluţiile uleioase, Nebido trebuie injectat numai intramuscular şi foarte lent. Microembolismul
pulmonar la injectarea soluţiilor uleioase poate duce, în cazuri rare, la semne şi simptome precum tuse,
dispnee, indispoziţie generală, hiperhidroză, dureri toracice, ameţeală, parastezie sau sincopă. Aceste
reacţii pot să apară în timpul injectării sau imediat după aceasta şi sunt reversibile. Tratamentul este de
obicei substitutiv, de exemplu, prin administrarea de oxigen suplimentar.
Au fost raportate reacţii anafilactice suspectate după injectarea Nebido.
Precauţii
Trebuie efectuată monitorizarea atentă şi în mod regulat a prostatei şi sânilor conform cu metodele
recomandate (examinare rectală digitală şi estimarea PSA seric la pacienţii care primesc tratament cu
testosteron cel puţin o dată pe an şi de două ori pe an la pacienţii vârstnici sau la pacienţii cu factori de
risc (factori clinici sau familiali).
Adiţional analizelor de laborator ale concentraţiile de testosteron, hemoglobina şi hematocritul funcţiile
hepatice şi profilul lipidic trebuie verificate periodic la pacienţii cu terapie cu androgeni de lungă
durată.
La pacienţii cunoscuți cu insuficiență cardiacă, hepatică sau renală severă sau de boală cardiacă
ischemică, tratamentul cu testosteron poate cauza complicații severe, caracterizate prin edem însoțit sau
nu de insuficiență cardiacă congestivă. În acest caz, tratamentul trebuie oprit imediat.
Note referitoare la manipularea fiolei autocasante:
Există un marcaj sub punctul colorat al fiolei, prin care nu mai este necesară pilirea fiolei. Înainte de
deschidere, asiguraţi-vă că soluţia din partea superioară a fiolei se scurge în partea inferioară. Folosiţi
ambele mâini pentru a o deschide. În timp ce ţineţi partea inferioară a fiolei cu o mână, folosiţi cealaltă
mână pentru a rupe partea superioară a fiolei invers faţă de punctul colorat.
Note privind manipularea flaconului:
Flaconul este pentru administrare unică. Conţinutul flaconului trebuie injectat imediat după aspirarea
acestuia în seringă. După îndepărtarea capacului de plastic (A) nu îndepărtaţi inelul de metal (B) sau
capacul de sertizare (C).

Codificare ATC

G aparat genito-urinar si hormoni sexuali Similare
03 Hormoni sexuali si modulatorii sistemului genital Similare
B ANDROGENI Similare
A Similare
03 TESTOSTERONUM Similare

Valori retete compensate

Sublista A Suma compensata 308,28 Lei
Sublista B Suma compensata 0 Lei
Pensionari 700 Lei Suma compensata 0 Lei
Sublista C1 Suma compensata 0 Lei
Sublista C2 Suma compensata 0 Lei
Sublista C3 Suma compensata 0 Lei
1 buc.
0743 108 996
Str. Pillat Ion nr. 2, Bl. O4, Ansamblu locuinte Miorita II, parter, Botosani - jud. Botosani

1 buc.
0736 621 371
B-dul Stadionului Bl. 20A, Buzau - jud. Buzau

1 buc.
0721 369 552
B-dul Prelungirea Bucuresti nr. 14, Bl. D2, Sc. 1A, Calarasi - jud. Calarasi

1 buc.
0737 019 186
Str. Santinelei nr. 28, Constanta - jud. Constanta

1 buc.
0722 360 790
Str. Ion Creanga nr. 7, Bl. K2, Iasi - jud. Iasi

1 buc.
0736 007 496
B-dul A. I. Cuza nr. 22, Bl. FA21, Slatina - jud. Olt