Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

YASNAL 10 MG X 28 cutie cu blist. opa/al/pvc si folie pet-al tip "pe

41,44 Lei
1 leu - cadou castigat
Producator: KRKA
Denumire comuna internationala: DONEPEZILUM [Similare]
Impachetare si concentratie: COMPR. ORODISPERSABILE 10 mg
Cod: W56596002
Pret valabil doar pentru comanda online. Pretul din farmacie poate fi diferit, cu exceptia produselor eliberate pe baza de reteta.
Acest medicament se elibereaza numai in farmacie pe baza de prescriptie medicala.
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
-Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1. Ce este Yasnal şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să utilizaţiYasnal
3. Cum să utilizaţi Yasnal
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Yasnal
6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE YASNAL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Yasnal conţine o substanţă activă care aparţine unui grup de medicamente denumite inhibitori de acetilcolinesterază.
Yasnal este indicat pentru tratamentul simptomatic al formelor uşoare până la moderate de demenţă Alzheimer. Simptomele bolii Alzheimer includ pierderea progresivă a memoriei, confuzie şi modificări ale comportamentului. Ca rezultat, celor care suferă de boala Alzheimer le este tot mai
dificil să îşi desfăşoare activităţile normale zilnice.
Yasnal este destinat pentru utilizare numai pacienţilor adulţi.

2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI YASNAL

Nu utilizaţi Yasnal
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidratul de donepezil, derivaţi de piperidină sau la oricare dintre celelalte componente ale Yasnal.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Yasnal

- dacă aţi avut vreodată ulcere gastrice sau duodenale;
- dacă aţi avut vreodată convulsii;
- dacă suferiţi de o boală a inimii;
- dacă aveţi astm bronşic sau orice altă boală pulmonară persistentă;
- dacă aţi avut vreodată boli ale ficatului sau hepatită;
- dacă aveţi dificultăţi la urinare;
- dacă sunteţi sau credeţi că sunteţi gravidă;
- dacă alăptaţi.
Dacă vă internaţi în spital pentru o intervenţie chirurgicală, care necesită anestezie generală, trebuie să îi informaţi pe medicul dumneavoastră şi pe anestezist că utilizaţi Yasnal.
Trebuie, de asemenea, să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului numele persoanei care va avea grijă să luaţi medicamentul conform prescripţiei medicale.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Acest lucru este foarte important, deoarece donepezilul poate modifica efectele anumitor medicamente sau aceste medicamente pot modifica efectul donepezilului. Acestea sunt:
- alte medicamente pentru boala Alzheimer, de exemplu, galantamină sau rivastigmină;
- itraconazol sau ketoconazol (medicamente antifungice);
- medicamente anticolinergice, de exemplu, tolterodină;
- medicamente pentru boli ale inimii (chinidină sau beta-blocante care au efecte asupra conducerii cardiace);
- eritromicină (un antibiotic);
- fluoxetină (medicament pentru tratamentul depresiei);
- rifampicină (un antibiotic);
- fenitoină sau carbamazepină (medicamente pentru tratarea convulsiilor);
- relaxante musculare (medicamente pentru relaxarea muşchilor)
- AINS (medicamente împotriva durerii, cum sunt acidul acetilsalicilic sau ibuprofenul).

Utilizarea Yasnal cu alimente şi băuturi

Efectele medicamentului nu sunt influenţate de ingestia concomitentă de alimente şi lichide. În timpul tratamentului cu Yasnal nu consumaţi alcool etilic, deoarece medicamentul potenţează acţiunea depresivă a alcoolului etilic.

Sarcina şi alăptarea

Nu există date asupra utilizării donepezilului în sarcină şi alăptare, ca urmare acest medicament nu este recomandat în timpul sarcinii şi alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Boala în sine poate afecta capacitatea de a conduce sau de a folosi utilaje.
În plus, medicamentul poate determina oboseală, ameţeli şi crampe musculare, mai ales la începutul tratamentului sau la creşterea dozelor. De aceea, capacitatea dumneavoastră de a conduce sau de a folosi utilaje trebuie evaluată de către medic.

Informaţii importante privind unele componente ale Yasnal

Comprimatele de Yasnal conţin lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3. CUM SĂ UTILIZAŢI YASNAL

Luaţi întotdeauna Yasnal exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Nu trebuie să modificaţi dozele sau să întrerupeţi tratamentul fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. Concentraţia comprimatului (doza) pe care o veţi utiliza poate să se modifice în funcţie de durata tratamentului şi de ceea ce vă va recomanda medicul dumneavoastră. Iniţierea
tratamentului se face, de obicei, cu un comprimat de 5 mg pe zi, administrat cu un pahar cu apă, în fiecare seară, imediat înainte de culcare. După o lună de tratament, medicul dumneavoastră vă poate creşte doza la un comprimat de 10 mg pe zi, administrat în fiecare seară, imediat înainte de culcare.
Medicul dumneavostră va evalua regulat eficacitatea tratamentului.
Nu întrerupeţi administrarea medicamentului decât dacă medicului dumneavoastră v-a spus să o faceţi.
Dacă simţiţi că efectul medicamentul este prea tare sau prea slab, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Yasnal

Dacă aţi luat o doză mai mare de Yasnal decât trebuie (sau dacă altcineva a luat din comprimatele dumneavoastră) adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră la spital comprimatele neutilizate şi cutia medicamentului, astfel încât medicul să ştie
ce aţi luat.
Simptomele supradozajului includ senzaţie de rău şi stare de rău, transpiraţii, bătăi lente ale inimii, tensiune arterială mică (stare confuzională sau ameţeli la ridicarea în picioare), probleme respiratorii, pierderea conştienţei şi crize convulsive sau convulsii.

Dacă uitaţi să luaţi Yasnal

Nu luaţi o doză dublă, pentru a compensa doza uitată. Nu mai luaţi doza uitată şi continuaţi să luaţi tratamentul în mod normal, aşa cum aţi fost instruit de către medic.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Yasnal poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Foarte frecvente (care afectează mai mult de 1 pacient din 10): diaree, senzaţie de rău şi stare de rău, dureri de cap.
Frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi, dar mai mult de 1 din 100 pacienţi): guturai, pierdere a poftei de mâncare, halucinaţii, excitaţie, comportament agresiv, leşin, ameţeli, insomnie, diaree, greaţă, vărsături, tulburări abdominale, erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, crampe
musculare, incontinenţă urinară, dureri de cap, oboseală, durere, leziuni.
Mai puţin frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi, dar mai mult de 1 din 1000 pacienţi): convulsii, bătăi lente ale inimii (bradicardie), sângerări gastro-intestinale, ulcer gastric şi duodenal, creştere uşoară a concentraţiilor creatin kinazei musculare în sânge.
Rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi, dar mai mult de 1 din 10000 pacienţi): tremor, rigiditate sau mişcări necontrolate, în special ale feţei şi limbii, dar şi ale extremităţilor (simptome extrapiramidale), modificări ale bătăilor inimii (bloc sinoatrial, bloc atrioventricular), tulburări ale
ficatului, inclusiv inflamaţia ficatului.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ YASNAL

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi Yasnal după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Yasnal
- Substanţa activă este clorhidratul de donepezil.
Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de donepezil 5 mg, corespunzător la donepezil 4,56 mg.
Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de donepezil 10 mg, corespunzător la donepezil 9,12 mg.
- Celelalte componente sunt: nucleu-lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb, hidroxipropilceluloză, stearat de magneziu; film- dioxid de titan (E 171), hipromeloză 5cp, macrogol 400, oxid galben de fer (E 172) – numai în comprimatele de 10 mg.

Cum arată Yasnal şi conţinutul ambalajului

Comprimatele de 5 mg sunt comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă.
Comprimatele de 10 mg sunt comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare galben-brun.
Cutii cu blistere cu 7, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 98 sau 100 comprimate filmate de 5 mg. Cutii cu blistere cu 7, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 98 sau 100 comprimate filmate de 10 mg.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

Krka, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:
Republica Cehă: Yasnal 5 mg, 10 mg
Bulgaria: Yasnal 5 mg, 10 mg
Finlanda: Donepezil Krka 5 mg, 10 mg
Ungaria: Yasnal 5 mg, 10 mg
Norvegia: Donepezil Krka 5 mg, 10 mg
Portugalia: Donepezilo Krka 5 mg, 10 mg
România: Yasnal 5 mg, 10 mg
Acest prospect a fost aprobat în Septembrie 2009

Codificare ATC

N sistemul nervos central Similare
06 Psihoanaleptice Similare
D N06D Similare
A Similare
02 DONEPEZILUM Similare

Valori retete compensate

Sublista A Suma compensata 0 Lei
Sublista B Suma compensata 0 Lei
Pensionari 700 Lei Suma compensata 0 Lei
Sublista C1 Suma compensata 41,43 Lei
Sublista C2 Suma compensata 0 Lei
Sublista C3 Suma compensata 0 Lei
Stoc limitat
0725 455 150
Calea Bucuresti, Bl. N3, Sc. A, Parter (vis-a-vis de Rompetrol), Targoviste - jud. Dambovita