Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei
Transport gratuit in RO
Pentru comenzi mai mari de 250 Lei

CATHEJELL CU LIDOCAINA 20 MG+0,5 MG/G X 5 cutie x 1 blist. x 5 seringi x 12.5g (5 ani)

45,36 Lei
1 leu - cadou castigat
1 buc. in stoc
Producator: MONTAVIT
Denumire comuna internationala: COMBINATII (LIDOCAINUM+CHLORHEXIDINUM) [Similare]
Impachetare si concentratie: GEL 20mg+0,5mg/g
Cod: W07770001
Pret valabil doar pentru comanda online. Pretul din farmacie poate fi diferit, cu exceptia produselor eliberate pe baza de reteta.
Acest medicament se elibereaza numai in farmacie pe baza de prescriptie medicala.
Compoziţie
100 g gel conţine clorhidrat de lidocaină 2 g, diclorhidrat de clorhexidină 0,05 g şi excipienţi: hidroxietilceluloză, glicerol, soluţie lactat de sodiu, apă distilată pentru preparate injectabile.

Grupa farmacoterapeutică:

anestezice locale, amide.
Cathejell cu Lidocaină este o combinaţie de clorhidrat de lidocaină şi diclorhidrat de clorhexidină. Este un gel lubrifiant steril, anestezic si antiseptic, folosit pentru instilaţii uretrale.

Indicaţii terapeutice

Pentru lubrefiere si anestezie locală de contact, în urologie, înaintea unor manevre exploratorii – cateterizare, cistoscopie, etc. – sau în scop terapeutic.

Contraindicaţii

- hipersensibilitate la lidocaină si alte anestezice amidice, la clorhexidină sau la celelalte componente ale produsului;
- bradicardie sinusală marcată , bradiaritmii severe;
- epilepsie necontrolata prin tratament;
- porfirie.

Precauţii

Instilarea Cathejell cu Lidocaină trebuie facut numai de către medic sau de personal medical calificat.
Se utilizează cu prudenţă dacă mucoasa uretrală este traumatizată, inflamată sau infectată. Se recomandă folosirea gelului de la început, pentru a evita absorbţia excesivă a lidocainei prin mucoasa traumatizată de manevre anterioare. Cathejell cu Lidocaină nu se introduce direct în uretră în cazul unui traiect fals; în această situaţie gelul se aplică pe instrument. Datorită absorbţiei ridicate a lidocainei, nu poate fi exclus riscul de apariţie a unor efecte sistemice.
Sportivii trebuie atentionaţi că medicamentul conţine un principiu activ care poate să dea rezultate pozitive la testele antidoping.

Interacţiuni

Administrarea concomitentă a lidocainei cu anumite beta-blocante (propranolol, metoprolol, nadolol) sau cu cimetidină – medicamente care îi inhibă metabolizarea hepatică – poate determina creşterea concentraţiei plasmatice a lidocainei, favorizând eventual reacţiile adverse cardiace si neurologice ale
acesteia.

Atenţionãri speciale

Se impune prudenţă în caz de insuficienţă cardiacă, infarct miocardic acut, afectare severă a funcţiei hepatice sau renale, antecedente convulsive (epilepsie, socuri severe).

Sarcina şi alăptarea

Cathejell cu Lidocaină poate fi administrat în cursul sarcinii numai la indicaţia medicului, după analiza raportului beneficiu matern / risc potenţial fetal.
Lidocaina traversează bariera placentară. Se excretă în cantităţi mici în laptele matern. Dozele terapeutice de Cathejell cu Lidocaină nu impliă risc pentru sugari.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Cathejell cu Lidocaină administrat corect nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare
O seringă conţine 12,5 g gel, din care se instilează în uretră cca. 10g. Seringa este unidoză.
Nu se foloseşte pentru odată mai mult decât conţinutul unei singure seringi, care este suficient pentru umplerea uretrei.
Cathejell cu Lidocaină se instileaza în uretră înaintea introducerii instrumentelor exploratorii şi/sau se aplică pe acestea. Instilarea in uretră se face lent, de către medic sau de personal medical calificat.

Mod de administrare pentru instilaţii uretrale:

1. Se curăţa si se dezinfectează orificiul extern al uretrei.
2. Se trage de hârtia de pe dosul blisterului, eliberând seringa.
3. Se rupe vârful aplicatorului (eventual direct în ambalajul blisterului); vârful se va îndeparta complet (pentru a evita introducerea sa în uretră).
4. Se scoate prin strângere o picătură de gel, pentru a uşura introducerea conului de aplicare în uretră.
5. Eliminarea conţinutului se realizează prin apăsarea uşoară şi susţinută a fundului seringii în armonică.

Reacţii adverse

Reacţiile alergice la lidocaină şi clorhexidină sunt foarte rare. Au fost semnalate erupţii cutanate.
Reacţiile adverse sismice la lidocaină sunt rare. Ele sunt favorizate de situaţiile care determină absorbţia unor cantităţi mari de lidocaină – doze excesive, mucoasa traumatizată sau inflamată. Reacţiile adverse sistemice nervos centrale se manifestă prin stări de excitaţie sau de deprimare: nervozitate, ameţeli, vertij, somnolenţă, tremor. Reacţiile adverse cardiovasculare se manifestă prin bradicardie, hipertensiune sau hipotensiune arterială, tulburări de ritm ventricular, tulburări de conducere (bloc atrio-ventricular).

Supradozaj

Simptomele de supradozaj corespund celor ale intoxicaţiei acute cu lidocaină. In condiţiile folosirii Cathejell cu Lidocaină, simptomatologia se reduce în general repede după terminarea aplicării gelului.
Tratamentul supradozajului constă, după caz, in administrarea de oxigen, eventual ventilaţie asistată. In cazul apariţiei convulsiilor se injectează intravenos diazepam (5 – 15 mg) sau tiopental sodic. În caz de bradicardie sau stop cardiac, se injectează intravenos atropină sau adrenalină, cât mai repede posibil, si se recurge la resurcitare cardiovasculară.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
A nu se lăsa la îndemana copiilor.

Ambalaj

Cutie cu un blister a câte 5 seringi din polipropilena unidoză pentru administrare uretrală conţinând 12,5 g gel
Cutie cu un blister a câte 25 seringi din polipropilena unidoză pentru administrare uretrală conţinând 12,5 g gel

Producător

PHARMAZEUTISCHE FABRIK MONTAVIT GmbH
Salzbergstrasse 96, A-6060, Absam, Tirol, Austria
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
PHARMAZEUTISCHE FABRIK MONTAVIT GmbH
Salzbergstrasse 96, A-6060, Absam, Tirol, Austria
Data ultimei verificări a prospectului
Noiembrie, 2014

Codificare ATC

N sistemul nervos central Similare
01 Anestezice Similare
B ANESTEZICE LOCALE Similare
B Similare
52 COMBINATII (LIDOCAINUM+CHLORHEXIDINUM) Similare
1 buc.
0722 575 801
Str. Soarelui nr. 1, Bl. 11C, Campina - jud. Prahova